Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Dan Byron și Luiza Zan vor deschide concertul cântăreţei marocane Hindi Zahra de la Arenele Romane, pe 1 noiembrie

Dan Byron & Luiza Zan- Live Acoustic Duo

Avînd la dispoziție doar vocile și chitarele, Luiza Zan si Dan Byron oferă în formula Live Acoustic Duo un spectacol divers, greu de clasificat și de descris, ce-si trage sevele din background-ul lor extrem de variat.

Rock, pop, jazz, gospel, toate își au locul lor în interpretarea celor doi, făcând din Live Acoustic Duo o experiență ce trebuie traită măcar o dată.


Dan Byron este compozitor, vocalist, flautist şi chitarist în formaţia de rock alternativ/progresiv byron pe care a înfiinţat-o în 2006, în timp ce Luiza Zan este o prezență constantă și distinsă a scenei de jazz autohtone, cu un prim album de autor, „Heritage”, lansat recent.

Hindi Zahra revine în București, pe 1 noiembrie, la Arenele Romane!

Artista marocană revine în  București la Jazz Night Out, după show-ul sold out de anul trecut. Cu o prezență scenică intensă, Zahra e naivă și senzuală, într-o spirală de stări care urcă și coboară într-un vârtej de influențe: folk din Maroc, gypsy, jazz, world music, blues și un ingredient pentru care încă mai căutăm un nume.

Primul ei disc, „Handmade” a primit în 2010 Premiul Constantin pentru descoperirea anului în Franța. E deseori comparată cu Beth Gibbons de la Portishead, Billie Holiday sau Patti Smith. În 2015, Hindi Zahra și-a lansat discul Homeland, cu care a plecat în turneu mondial, seducând fanii și criticii muzicali deopotrivă.

Zahra reușește de fiecare dată să livreze un sound autentic, „handmade”, care rămâne totodată incredibil de sofisticat: i-ar sta bine în egală măsură în subsolul unui club de jazz din New York, și într-un târg colorat din Marrakesch.

Program

Concertul Hindi Zahra are loc pe 1 noiembrie 2016 la Arenele Romane (cort încălzit) din București.

Accesul se face începând cu ora 19’00. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.

Ora 20’00- Dan Byron & Luiza Zan- Live Acoustic Duo
Ora 21’00-Hindi Zahra

BILETE

Biletele costă 130 de lei  şi pot fi cumpărate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

Detalii pe www.twinarts.ro şi pagina de Facebook Twin Arts.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.