Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cvartetul “Giocoso” din Viena, în concert la București

afis Cvartetul Giocoso

Cvartetul “Giocoso” din Viena, unul dintre cele mai bune tinere ansambluri camerale la nivel mondial, revine la București pentru un concert cameral ce va avea loc joi, 22 iunie, de la ora 19.00, la Biserica Luterană din București, str. Luterană nr. 2.

Cvartetul “Giocoso” reunește în prezent doi violoniști români, Sebastian Câșleanu și Teofil Todică, o violistă germană, Martha Windhagauer, și un violoncelist olandez, Bas Jongen, cu toții deținători a numeroase premii pentru activitatea lor solistică.

În stagiunea 2016-2017, Cvartetul “Giocoso” face parte din programul New Austrian Sound of Music (NASOM) al Ministerului Federal pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe al Republicii Austria, fiind unul dintre  ansamblurile promovate prioritar de Forumul Cultural Austriac, co-organizator al concertului cameral din 22 iunie.

afis Cvartetul Giocoso
Este încă o confirmare a valorii Cvartetului “Giocoso”, care în ultimii 6 ani a cucerit importante premii la nivel internațional, printre care premiul al doilea și premiul publicului la Concursul de muzică de cameră de la Melbourne – Australia în 2015 și premiul special “Jeunesses Musicales” la Concursul ARD de la München, în 2016.

Programul propus de Cvartetul „Giocoso” în concertul cameral de la București cuprinde două opusuri ale unor compozitori a căror viață a fost strâns legată de Viena: Wolfgang Amadeus Mozart (Cvartetul KV 575 în Re major) și Ernst Krenek (ultima parte din Cvartetul nr.3 op.20), alături de un emblematic cvartet pentru impresionismul francez – Cvartetul în Fa major de Maurice Ravel. Este un program interpretat în 2017 și la Viena, Tokyo și Seul, unde Cvartetul „Giocoso” a susținut mai multe concerte în ultima perioadă.

Biletele la concertul Cvartetului „Giocoso” sunt disponibile în rețeaua www.eventim.ro.

Radio România Muzical va înregistra acest concert care va putea fi ascultat în programele sale marți, 4 iulie, de la ora 19.30.

Co-organizatori: Forumul Cultural Austriac, Radio România Muzical, Biserica Evanghelică C.A. București și Asociația Museart.

Cvartetul “Giocoso”

A fost înființat în anul 2003; cântă în actuala formulă din anul 2014. Membrii săi au studiat în cadrul unui master la Viena, din 2011, sub îndrumarea Cvartetului “Artis”. Cvartetul “Giocoso” a obținut numeroase premii la concursuri din Austria (2011, 2012, 2014), Franța (2012), Australia (2015), Germania (2016). Cvartetul  s-a perfecționat și în cadrul Academiei Europene de Muzică de Cameră alături de renumiții profesori Hatto Beyerle și Johannes Meissl. Însă nu numai atât: Cvartetul “Giocoso” a lucrat și cu membri ai unora dintre cele mai cunoscute cvartete la nivel internațional: Cvartetul “Alban Berg”, Cvartetul “Talich”, Cvartetul “Ysaye”.

În stagiunea 2015-2016, Cvartetul “Giocoso” a debutat la Wigmore Hall din Londra și la Musikverein din Viena; a susținut de asemenea un concert la București, la Ateneul Român. Până în prezent, Cvartetul “Giocoso” a apărut pe scene importante din Germania, Austria, Marea Britanie, Franța, Italia, Olanda, Norvegia, Turcia, România, Elveția.

Pentru 2018, Cvartetul “Giocoso” pregătește un turneu în Australia, în compania celebrului mandolinist israelian Avi Avital.

Violonistul Sebastian Câșleanu, vioara I Cvartetul “Giocoso” (30 ani, născut în Germania din doi părinți români, vorbitor excelent al limbii române): Dragă public, noi suntem Cvartetul de coarde Giocoso – un cvartet internaţional din Germania, Austria, Olanda, România – şi ne bucurăm foarte mult să vă aşteptăm la concertul nostru pe 22 iunie, la Biserica Luterană, cu un program diferit, de Mozart, Ravel şi Krenek. Pentru noi este o mare plăcere de fiecare dată când revenim în România să întâlnim un public atât de cald şi primitor şi… cu atât mai mult este o plăcere pentru noi să revenim la Bucureşti şi să vă revedem pe dumneavoastră la concert!

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.