Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Cutia cu jucarii” se deschide la Studioul Experimental

Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” prezintă o nouă premieră pentru copii… de toate vârstele! Sâmbătă, 3 martie, de la ora 11.00, la Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti, cei mici, dar şi părinţii şi bunicii lor, sunt invitaţi să descopere miraculoasele aventuri ale personajelor din Cutia cu jucării de Claude Debussy. În sală îi aşteaptă personaje de poveste care, prin muzică şi dans, vor reproduce viaţa secretă a păpuşilor dintr-o cutie cu jucării, acompaniate de 11 instrumentişti, sub bagheta dirijorului Vincent Grüger. Personaje desprinse din commedia dell’arte se întâlnesc în cutie cu jucării clasice precum Soldăţelul, Păpuşa şi Balerina, iar între ele se nasc şi prietenii, dar şi conflicte. 

Regizorul spectacolului Cutia cu jucării, Marcel Stanciucu, alături de coregrafa Maria Popa şi de scenograful Dragoş Abagiu creează împreună cu pianista Mădălina Florescu, soprana Marta Cristina Sandu, membri ai orchestrei Operei Naţionale Bucureşti şi tinerii balerini ai Studioului o lume de vis în care muzica şi dansul fac sufletele să vibreze. Spectacolul, care îmbină teatrul cu dansul şi cu frumoasa muzică a lui Debussy, se adresează nu numai copiilor, dar şi tuturor celor care doresc să se reîntoarcă în lumea de basm a copilăriei.

„Cutia cu jucării de Debussy este o compoziţie de o fineţe specială”, mărturiseşte Vincent Grüger, în timp ce regizorul Marcel Stanciucu declară că spectacolul este pentru public ‚,o oportunitate de a se întâlni cu lumea copilăriei într-un mod cu totul special”. Animaţi de pasiunea pentru muzica lui Debussy, despre care coregrafa Maria Popa spune că „este pasiunea sufletului nostru”, creatorii spectacolului consideră că aceasta stimulează imaginaţia. Astfel, publicul de toate vârstele se poate bucura, prin intermediul spectacolului, de reîntâlnirea cu atmosfera magica a unei camere în care jocul si visul nu au limite.

Cutia cu jucării este doar cea mai recentă presmieră pentru copii a Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess”. Pe lângă aceasta, cei mai mici spectatori au prilejul să urmărească în Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti un repertoriu bogat şi variat de spectacole dedicate lor. Majoritatea aparţin coregrafei Maria Popa, care a creat în ultimii ani mai multe balete pentru copii precum Visul unei nopţi de vară după William Shakespeare, Fata mării de Carmen Petra Basacopol, Harap – Alb şi Crăiasa Zăpezii. Ultima premieră pentru cei mici a Studioului, înainte de Cutia cu jucării, a fost spectacolul Camera copiilor de Modest Petrovici Musorgski, în regia Andei Tabacaru Hogea şi coregrafia Mariei Popa, spectacol care, de asemenea, îmbină teatrul cu muzica şi dansul, pentru a-i introduce pe micii spectatori în lumea acestor arte.

Bucuresti, 28.02.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.