Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Curaj la feminin” – ultima editie

Povestea unei paraşutiste cu record mondial şi cea a unei adolescente pilot de Formula 4, în ultima ediţie a emisiunii, ce poate fi văzută duminică, 5 aprilie, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Cea de-a cincea şi ultima ediţie Curaj la feminin aduce telespectatorilor alte două reportaje ce prezintă femei remarcabile, ale căror meserii sunt mai puţin obişnuite. Le vom cunoaşte, duminică, pe femeia care a adus ţării noastre un record mondial la paraşutism şi pe singura femeie pilot de monopost din România. Curaj la feminin se difuzează duminică, 5 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Andreea Piştea Ionescu a adus României un nou record mondial la paraşutism, în formaţie de 122 de paraşutisti cu două prinderi. Împreună cu o echipă internaţională de paraşutişti, Andreea a stabilit, pe 26 martie, un nou record mondial la categoria „Formaţii mari în cădere liberă – secvenţiale". Ei au doborât astfel recordul de 117 persoane, cu prindere în două puncte, stabilit în octombrie 2014, în SUA, de o echipă de femei. La evenimentul ce a avut loc în Zephyrhills, Florida au participat sportivi din 18 ţări. Printre aceştia s-a numărat şi Andreea Piştea Ionescu, sportiva Aeroclubului României, căpitan al singurei echipe de 4-way din ţară, TNT 4-way Team. Andreea şi-a adăugat astfel în palmares un nou record mondial la această disciplină. O vom cunoaşte şi noi duminică, urmărind reportajul ce o are în prim-plan în cadrul ultimei ediţii Curaj la feminin.

Sunt din ce în ce mai multe femei care vor să obţină un titlu în Formula 1. Şi românca Alexandra Marinescu, în vârstă de numai 15 ani, îşi doreşte acest lucru. Până atunci, însă, Alexandra este singura femeie din România pilot de monopost şi va concura în Formula 4 – singura competiţie de acest gen care acceptă piloţi cu vârsta de minim 15 ani. A pilotat în echipa lui Michael Schumacher, până la accidentul acestuia. Îşi doreşte să ajungă în Formula 1, dar pentru aceasta are nevoie de sponsori. La vârsta la care multe adolescente abia dacă încep să se gândească spre ce vor să se îndrepte în viaţă, Alexandra are planuri foarte clare…

Cum au ajuns cele două protagoniste ale ultimei ediţii Curaj la feminin să practice aceaste meserii şi care sunt experienţele lor de până acum aflăm duminică, 5 aprilie, la TVR 1, TVR HD şi online, pe www.tvrplus.ro. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

Bucuresti, 03.04.2015

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.