Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cum si-au cheltuit bugetele advertiserii anului 2006?

2006 a fost un an în care investiţiile în publicitate au crescut mult, iar 2007 se anunţă uimitor din punctul acesta de vedere. Aceasta este principala tendinţă subliniată de revista Campaign în cea de-a doua ediţie a proiectului special TOP 100 Advertisers 2007. Revelaţiile anului 2006 sunt televiziunea, internetul şi încercările de auditare şi măsurare a unor canale media lăsate în plan secundar până acum.

Advertiserii au ales să-şi cheltuiască bugetele diferit pe mediile de comunicare, în funcţie de brandurile pe care le au. La bugetul investit în reclamă segmentul berii a fost detronat de telecom.

Ce a însemnat anul 2006
Potrivit monitorizărilor realizate de Alfa Cont Media Watch, volumul total brut al investiţiilor în reclamă în anul 2006 a fost de aproximativ 4 mld de euro, fără bartere şi discounturi. Suma investită în publicitate în 2006 a crescut cu 30-35% comparativ cu 2005. Cererea de publicitate s-a accentuat pe toate tipurile de canale, volumele au crescut, au luat naştere noi agenţii, iar multe dintre cele deja existente pe piaţă au devenit membri în asociaţii de profil: ARMA, BRAT, IAB, ARA.
Outdoorul şi internetul s-au bucurat de o atenţie mult mai mare în 2006 şi s-au pornit acţiuni concrete pentru auditarea şi măsurarea lor, internetul fiind anul trecut mediul cu cea mai rapidă ascensiune.
Televiziunea continuă să deţină un procent de 60% din totalul de buget media în condiţiile creşterii preţurilor, iar internetul a fost în 2006 mediul cu cea mai rapidă ascensiune. Aceste tendinţe se vor păstra şi anul următor.

Cum va arăta 2007
Potrivit estimărilor realizate de Initiative piaţa va înregistra o creştere de circa 34%, iar în 2010 va atinge pragul psihologic de un miliard de euro net. Din punctul de vedere al împărţirii bugetelor pe media, proporţiile se vor păstra. Singurul mediu care va avea de suferit este outdoorul din cauza adoptării unei noi legislaţii.

TV
Televiziunea va rămâne lider detaşat al investiţiilor pe media şi va continua să deţină cel mai mare procent din bugetul advertiserilor. Se va menţine tendinţa de fragmentare a investiţiilor pe canalele de nişă. Anul trecut investiţiile pe TV s-au ridicat la peste 3,3 mld de euro brut, iar pentru 2007 se prevede o creştere de 45%.

Presă scrisă
Ca şi televiziunile, presa scrisă a început să meargă pe nişe. În 2006 piaţa s-a dinamizat şi au apărut din ce în ce mai multe suplimente specializate.
Advertiserii care au apelat cel mai mult la presa scrisă sunt Orange cu peste 9 milioane de euro, urmat de Vodafone cu peste 8.800.000 de euro.

În 2006 investiţiile în reclama din ziare şi reviste a fost de aproximativ 330 de mil de euro brut. Pentru 2007, publicaţiile de nişă vor creşte numeric, ca încasări de publicitate şi ca profitabilitate. Cele generaliste vor rezista în măsura în care, păstrând un conţinut larg, vor reuşi să găsească un atribut diferenţiator.

Radio
După un 2005 destul de interesant şi aglomerat, 2006 s-a dovedit un an calm, în care fiecare staţie a încercat să-şi consolideze poziţia şi să câştige mai mult teren la nivel naţional prin achiziţia de noi staţii. Anul trecut radiourile au atras in jur de 80 de mil de euro brut din bugetele advertiserilor, iar pentru anul curent se estimează o creştere de 25%. Dintre campaniile derulate pe radio, cel mai bine reprezentate au fost promoţiile şi ofertele.

Internet
Publicitatea pe internet a avut în anul 2006 cea mai mare creştere procentuală, dublă faţă de anul 2005. Această creştere se datorează bugetelor mărite ale investitorilor, a intrării de clienţi noi precum şi a dezvoltării portofoliului de site-uri. Dacă anul trecut domeniul rege a fost FMCGul, în 2007 se pare că retailerii vor fi noii veniţi pe internet.

Cea de-a doua ediţie a proiectului realizat de Campaign România listează primii 100 advertiseri locali, cifrele pe care le-au investit pe medii în brandurile pe care le deţin, agenţiile cu care au lucrat, investiţiile totale în media locală, precum şi estimările a 7 dintre cele mai importante agenţii media de pe piaţă.

Bucuresti, 22.3.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.