Nu vrei să renunți la jobul pe care îl ai, dar îți dorești să începi o afacere? Poți face acest lucru dacă respecți niște reguli. Ai nevoie de multă planificare și determinare, dar cu siguranță poți face acest lucru.
Dacă pentru tine fiecare zi în care te duci la birou este tot mai grea și te-ai săturat să faci bani pentru alții, atunci este cazul să devii propriul șef. Uneori nu îți permiți acest lucru, pentru că depinzi de venitul fix pe care ți-l aduce job-ul. Așa că te gândești să le faci pe amândouă, până când afacerea ta va produce suficient profit încât să poți avea o viață decentă.
Iată aici ce trebuie să faci
Începe o afacere în același domeniu
În cazul în care vrei să pornești pe drumul antreprenoriatului cu o firmă în același domeniu în care lucrezi și la jobul full time trebuie să te asiguri că acest lucru nu este interzis prin contractul de muncă. Dacă nu vrei să faci acest lucru, atunci gândește-te la ce pasiuni ai. Le poți transforma într-o afacere profitabilă. Cercetează mai întâi piața pentru a vedea dacă are nevoie de ceea ce oferi. Nu trece prea repede peste acești pași pentru că pot face diferența dintre o afacere de succes și una alimentară.
Începe când știi că ai planul bine pus la punct. Nu trebuie să știe nimeni la birou despre afacerea ta. Pur și simplu te ocupi de ea în timpul liber.
Crește-ți afacerea
Ca să poți renunța la jobul full-time ai nevoie ca afacerea ta să fie profitabilă. Vei vrea ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. De cele mai multe ori oamenii își finanțează businessul cu bani aduși de acasă pentru a-l face să înflorească cât mai repede. Dacă nu poți face acest lucru poți lua un credit, doar dacă simți că acest lucru va genera profit.
Păstrează legătura cu lumea
O afacere de succes înseamnă de multe ori să ai relații de prietenie/ amiciție cu cât mai multă lume. Cu cât cunoști mai multe persoane din domeniul în care activezi cu atât vei avea mai multe informații care se vor dovedi a fi foarte valoroase. Caută grupuri de suport în comunitatea locală, dar poți adera și online la cele existente.
Odată intrat în aceste cercuri nu povesti doar ce faci tu, ci ascultă-i și pe ceilalți. Oferă-te să ajuți acolo unde poți, învață din experiența altora și vei vedea că în scurt timp această atitudine îți va aduce doar câștiguri.
Spune-i șefului despre afacerea ta
Acesta este in pas important și nu trebuie să îl faci decât în momentul potrivit. Acesta vine când ai suficienți bani încât să își dai demisia. Unii manageri se vor simți trădați, așa că nu te aștepta la prea multe laude. Faptul că i-ai spus nu înseamnă că trebuie să și pleci de la jobul full time. Poate să fie doar o informare că în curând ai putea să demisionezi, motiv pentru care ar trebui să îți găsească un înlocuitor.