Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cu ocazia zilei internationale a cartii 100 de copii trag un semnal de alarma:

elevii din mediul rural nu au acces la lectura

· Au citit, în liniște, din cărțile preferate, pentru a atrage atenția asupra situației copiilor din comunitățile rurale defavorizate din România, care nu au acces la carțile necesare educatiei lor și nu se pot bucura de lectură;
· Cel puțin 15.000 de cărți, reprezentând literatură beletristică, enciclopedii și lucrări de specialitate, își propune World Vision România să strângă prin campania „Cu o carte schimbă o viață”; până în prezent, s-au strâns 6759 cărți;
· Actorii Ada Condeescu, Diana Dumitrescu, Dana Cavaleru și Richard Bovnoczki și scriitorii Adina Rosetti, Marius Chivu, Cezar Paul-Badescu au citit pentru copii în aer liber, în semn de susținere pentru demersul inițiat de World Vision România.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, fundația World Vision România a organizat un eveniment de conștientizare asupra accesului redus la lectură pentru copiii din mediul rural. Acțiunea face parte din campania „Cu o carte schimbă o viață” prin care fundaţia intenţionează să doteze cu cărţi bibliotecile din 53 de comunități rurale defavorizate, unde 15.000 de copii nu au acces la cărțile necesare educației lor; bibliotecile din cadrul școlilor în care învață ei sunt slab dotate, iar lipsa resurselor materiale împiedică familiile să le cumpere copiilor măcar cărțile școlare.

La eveniment au participat aproximativ 100 de copii din București, în vârstă de 6 – 7 ani, precum și voluntari ai organizației. Aceștia au citit, în liniște, din cărțile preferate, în semn de susținere pentru cei 15.000 de elevi din mediul rural, dar și pentru a trage un semnal de alarmă asupra accesului redus la lectură pentru copiii din comunitățile rurale defavorizate.

„În condițiile în care multi copii din mediul rural nu au acess la carțile copilăriei, se creează un dezechilibru intre copiii de aceeași vârstă, doar pentru că unii trăiesc în mediul rural. Prin campania Cu o carte schimbă o viață promovăm șanse egale și acces egal la resurse educaționale pentru toți copiii, astfel încât aceștia să poată beneficia de un start bun pentru viitor” – a declarat Oana Șerban, PR & Communication Manager, World Vision Romania.

Acțiunea de astăzi face parte din seria de evenimente organizate de World Vision România în Săptamâna Cărții, proiect din cadrul campaniei „Cu o carte schimbă o viață”. Astfel, primul eveniment din această serie a avut loc sâmbătă, 20 aprilie și s-a bucurat de suportul actorilor Ada Condeescu și Diana Dumitrescu și scriitorilor Adina Rosetti, Marius Chivu și Cezar Paul-Badescu. Aceștia au citit copiilor prezenți la eveniment fragmente din cărțile care le-au marcat copilăria. Actorii Dana Cavaleru și Richard Bovnoczki au ales să susțină demersul World Vision printr-un moment de de pantomimă, fragment din spectacolul ”Contraste”, acesta fiind unul din cele mai aplaudate momente ale zilei. Au mai citit copiilor adunați în parc și Ioana Stancescu,autoarea blogului asa-si-asa.ro/și Andra Cărbunaru, reprezentant LibrăriaBastilia.

Demersul World Vision România poate fi susținut, până în data de 31 mai, atât prin donații financiare pe site-ul organizației, în secțiunea dedicată campaniei -www.worldvision.ro/cartipentrucopii.php, cât si prin donații de cărți în librăriile partenere din București – librăria Cărturești (Verona, Muzeul Țăranului Român, AFI Palace Cotroceni), librăria Mihai Eminescu din Piața Universității și libraria Bastiliei din Piața Romană – şi din ţară.

Cărţile colectate în campanie, dar și cele achiziționate cu ajutorul donațiilor on-line vor fi dăruite celor 15.000 de copii în cursul lunii iunie pentru a completa bibliotecile a 53 de şcoli din județele în care World Vision România derulează activități și proiecte – Iași, Vaslui, Ialomița, Vâlcea, Dolj, Cluj și Constanța, astfel încât peste 15.000 de copii vor avea posibilitatea de a cunoaşte beneficiile lecturii.

www.worldvision.ro
//www.worldvision.ro/cartipentrucopii.php

Bucuresti, 23.04.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.