Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

CSI: New York – Criminalistii, sezonul 5, in premiera si in exclusivitate la AXN!

Noi seriale de succes din martie la AXN!

AXN – high energy tv – reţeaua internaţională de televiziune de acţiune şi aventură aparţinând concernului Sony Pictures Television International va difuza pentru dependenţii de suspans, în premieră și în exclusivitate, cel de-al 5-lea sezon din CSI:New York – Criminaliştii.

CSI: New York – Criminaliștii – Sezonul 5
Din 12 martie, în fiecare joi, de la ora 22:00

CSI:New York – Criminaliştii este unul dintre cele mai de succes seriale poliţiste ale momentului, inspirat din seria CSI: Crime Scene Investigation. Personajele fac parte dintr-o echipă de anchetatori judiciari şi folosesc tehnologia avansată pentru a descifra dovezile şi a dezlega crimele din New York. AXN prezintă în premieră şi în exclusivitate în România, cel mai nou sezon (al cincilea).

Sezonul 4 din CSI:New York – Criminaliştii s-a terminat cu un episod plin de suspans în care Mac Taylor (Gary Sinise) a fostr răpit. Sezonul 5 începe cu Mac, care iese din râul Hudson pe jumătate mort, în timp ce în plan secund, maşina lui se scufundă. Mai târziu, în maşina scufundată se găseşte un cadavru de culoare, dar nu este cel care l-a luat ostatic pe Mac! Echipa lui Mac, cei mai buni detectivi criminalişti din New York, se pun imediat pe treabă. Ei îşi dau repede seama că răpitorul a vrut să-l împuşte pe Mac, dar că glonţul s-a oprit în mod misterios. Aşadar, „asasinul” crede că Mac este mort, ceea ce-i poate ajuta pe detectivi să-l găsească mai repede.

Cele 25 de episoade noi continuă cu şi mai mult suspans, asigurat de viruşi letali, o crimă la mare înălţime, un jaf exploziv al unui automobil blindat şi o scenă a crimei care dispare. În sezonul 5 din CSI: New York – Criminaliștii, sunt dezvăluite noi secrete căci vom explora personajele şi mai în profunzime şi, nu în ultimul rând, acest sezon conţine piatra de hotar numită „episodul 100”…

În martie, AXN are o grilă puternică care include şi alte premiere de succes:

Foc sălbatic/Wildfire 
Pilot: duminică, 8 martie, de la ora 18:00
Din 12 martie, în fiecare zi, de la ora 17:00

Foc sălbatic/Wildfire este un serial emoţionant ce oferă de-a lungul celor 13 episoade din primul sezon,  divertisment de calitate pentru întreaga familie. Eroina este frumoasa Kris (Genevieve Cortese), care a făcut o greşeală la 16 ani. Din pricina unui furt de maşină, ea este trimisă la şcoala de corecţie, dar viaţa – cu ajutorul lui Pablo (Greg Serano), care şi el a fost închis odată –, îi oferă o a doua şansă ca angajată la un ranch. Talentul lui Kris, care adoră caii, impresionează pe toată lumea. Ea este rebelă şi trebuie îmblânzită, dar munceşte din greu şi vrea să arate că a meritat încrederea celorlalţi. Kris găseşte la ranch multe surse de distracţie dar şi romantism, chiar dacă nu este aşa de simplu, pentru că aici sunt doi bărbați atrăgători – cârlionţatul Matt (Micah Alberti) şi Junior (Ryan Sypek), fiul proprietarului.

STARGATE SG-1 – sezonul 8
Din 1 martie, în fiecare weekend, de la ora 9:00, câte trei episoade

Spre deosebire de cele mai multe seriale SF, acțiunea din Stargate se desfășoară în zilele noastre şi pe pământ, ceea ce-l face să fie deosebit. Cel mai mare serial SF clasic din istorie, STARGATE – SG1, care a primit numeroase premii şi nominalizări Emmy, Gemini şi Saturn, ne oferă 20 de noi episoade de călătorii intergalactice.

În anii ’90, tânărul arheolog Daniel Jackson (Michael Shanks) şi-a dat seama că ciudata construcţie găsită cu decenii în urmă într-un sit egiptean, este o Poartă stelară, un portal antic ce permite călătoria instantanee în alte galaxii.

În dramaticul final de sezon 7, echipa SG-1 a folosit învăţăturile străbunilor pentru a salva pământul de invazia lui Anubis, dar O’Neill a fost congelat. Aşadar, cel de-al 8-lea sezon începe cu restul membrilor SG-1 care caută o formă de recuperare a lui O’Neill. Teal’c (Christopher Judge) şi Carter (Amanda Tapping) pleacă pe planeta lui Asgard, Hala, iar Daniel Jackson (Michael Shanks) şi noul şef Stargate, Dr. Elizabeth Weir (Torri Higginson) rămân pe pământ pentru a oferi întăriri.

Cei care vor mai mult SF n-ar trebui să rateze cel de-al 10-lea sezon STARGATE SG-1 şi cel de-al 2-lea sezon STARGATE – ATLANTIS, difuzate din martie la AXN SCI-FI !

LOST: Naufragiații  – Episoade recapitulative
Lost: Naufragiații  – The Journey – 11 martie, ora 22:00
Lost: Naufragiații  – The Revelation – 18 martie, ora 22:00
Lost: Naufragiații  400 Special – 25 martie, ora 22:00

Dacă sunteţi dependenţi de seriale, ştiţi că, atunci când sunt difuzază episoade recapitulative, acest lucru anunţă premiera unui nou sezon! Prin urmare, AXN a programat în martie episodul Lost: Naufragiații  – The Journey, care trece în revistă chinurile supravieţuitorilor din zobrul Oceanic 815 înainte şi după ce au ajuns pe insula misterioasă, urmat de Lost: Naufragiații  – The Revelation, care condensează evenimentele din primele două sezoane, şi, în fine, Lost: Naufragiații – 400 Special, care a introdus sezonul 4. Este clar că pentru luna viitoare AXN pregăteşte ceva…

Operațiunea de salvare/ Rescue Me – Sezonul 4
Din 31 martie, în fiecare marţi de la 22:00

Amuzantul serial cu Tommy Gavin (Denis Leary), pompierul a cărui viaţă nu cunoaşte clipe de linişte, va reveni în martie cu cel de-al 4-lea sezon. Tommy s-a împăcat cu fosta soţie, Janet (Andrea Roth) şi îşi cresc bebeluşul împreună, deşi Tommy are doar 50% şanse de a-i fi tată. Legănând copilul, Tommy vede cum Colleen vine acasă la 3 dimineaţa. El află repede că fata bea, fumează marijuana şi se culcă cu prietenul ei de 26 de ani care este liderul unei trupe. Ca şi cum n-ar fi suficiente surse de stres, procesul lui se apropie şi eroul nostru riscă să ajungă la închisoare. Între timp, şeful Pecher îi spune că departamentul vrea să-l dea afară, ca să evite publicitatea negativă adusă de un proces. Dar există şi momente mai vesele în serial – de exemplu, Jerry acceptă să fie cavaler de onoare la nunta fiului său cel gay, Peter.

Bucuresti, 27.02.2009

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.