Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cronica lui Steen: strategia de tip Ali cel Comic a decidenților politici

·    Brexit ar putea accelera procesul unei reforme extrem de necesare
·    Decidenții politici macro, inclusiv băncile centrale, vor încerca să mențină un status quo
·    Decidenții politici au devenit echivalentul ministrului irakian poreclit Ali cel Comic
·    Reticența de a accepta ce se întâmplă va fi cea care va duce la cădere

de Steen Jakobsen, Economist Șef, Saxo Bank

Scriu această cronică din Africa de Sud, adică foarte departe de Europa și de discuțiile constante și nesfârșite despre Brexit pe cât poți ajunge. Chiar și aici e greu să evit turbulențele și ‘nevoia’ nesfârșită a investitorilor și a media de a înțelege ce urmează.

Cea mai bună analogie pe care o pot folosi este una din călătoriile mele îndelungate: când ajungi la un aeroport la check in, trebuie să treci de controlul de securitate, și atunci ai două opțiuni la îndemână: calea rapidă sau versiunea lentă (clasa economy). Folosirea căii rapide te ajută să ajungi mai repede la poartă și să faci pre-boarding, dar ce ar trebui să conteze de fapt este că ora de zbor și ruta este aceeași pentru toată lumea, și de la business și de la economy. Ajungem EXACT la aceeași oră.

Care e ideea? Ce transpiră acum, în sens economic, este că am intrat pe calea rapidă datorită Brexit, lichidarea în cazul GBP, scăderea proiecțiilor de creștere și, în unele locuri, discuții despre reformă și schimbare care ar fi trebuit să se întâmple cu sau fără votul „Leave”.

Problema Marii Britanii rămâne dublul lor deficit. Deficitul cronic de buget și deficitul de cont curent. Ultima dată când Marea Britanie a avut un surplus la contul curent a fost anul în care Italia a câștigat Cupa Mondială în Spania, iar golgheterul a fost Paolo Rossi. Ați ghicit: 1982!

De asemenea, Marea Britanie are cea mai mică productivitate dintre țările G7, alături de Japonia. Da, Marea Britanie are nevoie de o liră mai slabă, și e chiar disperată, iar dacă criza ERM din 1992 poate fi luată ca reper, ceea ce urmează pentru Marea Britanie este un PIB mai puternic și mai multe locuri de muncă așa cum se vede din acest grafic din excelenta cercetare făcută de Societe General.

Ar fi naiv să anticipăm doar schimbările pozitive ce rezultă dintr-o nesiguranță politică crescândă, dar trebuie să ne reamintim că încetinirea din Marea Britanie, dar și din Europa se întâmpla înainte de surpriza rezultatului „Leave”.

Schimbarea foarte necesară pe care votanții au indicat-o va veni, dar decidenții politici macro, politicienii și bancherii centrali vor mai încerca încă o dată să ne vândă un model economic care conține o intervenție mai mare și un acord mai puțin rigid atât cu tratatul UE, cât și cu legile economice.

Pentru cei care au uitat economia, aici aveți unu la unu ceea ce ar trebui să învățați cinci ani la universitate:

·    Principalii factori de creștere sunt productivitatea, demografia, cercetarea de bază și educația și cât mai puțină birocrație și intervenție (fără macro, vă rog).
·    Acestea ar trebui susținute de un model de piață în care capitalul este alocat celei mai mari marje a rentabilității (această regulă și principiul compunerii sunt singurele lucruri pe care TREBUIE să le înțelegeți la economie).
·    În sfârșit, dacă acestea ar fi susținute de o Constituție care face ca sistemul legal să fie independent de guvernare și să fie bazat pe respectarea dreptului la proprietate, drepturile omului și libertatea de vorbire.

Destul de simplu, însă haideți să vă întreb câte țări se califică în lumea de azi? Mai puține decât pot numi acum.
 
Decidenții politici macro sunt acum echivalentul economic al lui Ali cel Comic, ministrul irakian al informațiilor, care declara la TV, în timpul invaziei Irakului din 1993, că Irakul și Saddam Hussein câștigau războiul împotriva trupelor NATO, în timp ce, de fapt, forțele americane avansau în teritoriu.

Reacția inițială a UE și a liderului său a fost una de ‘tristețe’ urmând o linie retorică a alarmismului complet inept care a precedat votul.
 
Credeți-mă, până la finalul săptămânii, toată lumea va căuta politici mai blânde și mai deschise în discuțiile cu Marea Britanie. Am observat că tatăl UE, fostul cancelar Helmuth Kohl a ieșit în presa germană în această dimineață cerând exact acest lucru: Kohl fordert ‘Atempause’ fur Europe.

Marea Britanie va fi cea mai mare țară ca populație până în 2030 în Europa, are cea mai mare putere militară și e singura cea mai mare concentrare de piețe de capital și talent din afara SUA – mai mult, Marea Britanie duce un deficit masiv cu Europa, deci dacă  liderii europeni vor o viitoare Europă/ NATO /EA fără participarea activă a armatei, piețelor de capital, cererii de consum și deficitului din Marea Britanie, atunci continuați să vă purtați ca niște mucoși.

Următoarea reacție macro va avea trei direcții.
1.    O ‚revizitare’ a politicilor macro din 2009
2.    UE va încerca să vândă mesajul de continuare spre progres, dar diferența esențială dintre Germania și Franța asupra viitorului UE vor duce la imposibilitatea unei acțiuni.
3.    Germania vrea reforme ale Europei pentru a face loc unei mai mari consolidări, în timp ce francezii vor să sară peste reforme și să obțină un super-stat european și să lucreze de acolo către consolidare.

O diferență importantă… acest lucru lasă deschisă calea către o adunătură de acorduri și negocieri în care Matteo Renzi din Italia va avea probabil permisiunea să acorde băncilor susținerea statului (pentru că, dacă nu, Europa va fi atacată), Grecia va mai primi încă un permis de liberă trecere, iar Franța și Club Med pot din nou să extindă deficite nu doar în marja a deficitului de 3%, ci aproape la infinit.

Da, va fi un remake total al acțiunii de după cădere din martie 2009.
 
Problema… Suntem suprasaturați de dobânzi scăzute și relaxare cantitativă, 75% din toată relaxarea cantitativă se duce pentru a menține datoria existentă, ș având în vedere că asta e prioritatea numărul unu, șansele sunt mici pentru ca creșterea și capex-ul să revină. Pur și simplu am împins în afară investițiile și productivitatea încercând să cumpărăm mai mult timp.

Un fed dogmatic și alte bănci centrale importante se vor duce și mai mult către randamente negative.

Fed a început anul promițându-ne, fără să ne garanteze, că vor crește dobânzile de 3-5 ori în 2016. Acum piața crede că există mai multe șanse pentru o tăiere decât pentru o creștere ca viitoare mișcare a Fed. În acest proces, Fed a devenit previzibil (nu ascultați niciodată la ce face, dar acționați în funcție de ceea ce chiar face – adică nimic în majoritatea timpului) și a pierdut ce credibilitate mai avea în acest proces.

Fed-ul nu va crește în 2016, iar recesiunea are acum șanse de peste 60% pe măsură ce Indicatorul Pieței Muncii al Fed continuă să ajungă la noi minime și Conference Boards Leading Indicator scade în simpatie.


 Sursa: Bloomberg, Saxo Bank

Câștigurile corporate ale SUA sunt la cele mai mici niveluri din 2005, așa cum a arătat colegul meu Peter Garnry săptămâna aceasta. Cu alte cuvinte, SUA va fi norocoasă să aibă o creștere de 1,5% anul acesta și vom observa cel mai probabil o scădere mai mare dacă eforturile macro de mai sus fie nu se materializează sau se întârzie sau se diluează de compromisurile obișnuite.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.