Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Criticii si ziaristii comenteaza premiile romanilor la Cannes

pe www.tvr.ro

Andrei Gheorghe, Şerban Huidu, Cristian Tudor Popescu, Irina Margareta Nistor, Alex Leo Şerban, Corneliu Porumboiu, Mihai Chirilov sunt câteva dintre personalităţile din cultură şi din mass-media care au comentat pe blogul „Vorbe despre filme” găzduit de site-ul www.tvr.ro. Site-ul televiziunii publice a lansat blogul la începutul acestei săptămâni, după aflarea veştii că regizorii Cristian Mungiu şi Cristian Nemescu au fost premiaţi la Festivalul de Film de la Cannes. Subiectele abordate până în prezent sunt premiile câştigate de români, precum şi controversa creată în jurul scenariului filmului „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, premiat cu Palme d'Or.

Blogul va fi activ şi în perioada Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). „Încercăm să luăm legătura cu cât mai mulţi oameni care merg la TIFF, unde va fi prezentat oficial filmul lui Cristi Mungiu, şi vom publica pe blog comentariile lor”, spune Irina Gheorghiu, şefa Departamentului TVR New Media.

Vizitatorii site-ului www.tvr.ro pot comenta posturile publicate pe blogul „Vorbe despre filme” după ce se înregsitrează sau, dacă au deja conturi, după ce se autentifică.

Site-ul Televiziunii Române a fost relansat în data de 23 aprilie, cu o grafică şi o structură nouă, în care se pune mai mult accentul pe conţinut, atât sub formă de text, cât şi video.

Bucuresti, 30.05.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.