Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Crimele ecologice sesizate online prin campania Agent 00green

Autorităţile sunt urmărite şi întrebate despre măsurile luate
pentru rezolvarea problemelor de mediu

Agent Green şi Salvaţi Delta lansează astăzi la nivel naţional campania ”Agent 00green”, o campanie pentru descurajarea crimelor ecologice. Cele două organizaţii vor iniţia propriile investigaţii şi vor urmări dezvoltarea unei reţele de voluntari la nivel naţional prin care publicul larg este încurajat să sesizeze online crimele ecologice oferind cât mai multe informaţii relevante [nota 1]. Informaţiile trimise de public vor fi communicate Gărzii Naţionale de Mediu care va acţiona pentru remedierea situaţiei şi va răspunde în scris privind soluţiile găsite cu privire la aspectele sesizate în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 30 de zile. Astfel, în vederea bunei desfăşurări a campaniei a fost semnat un protocol de colaborare cu Garda Naţională de Mediu.

Atât sesizările cât şi răspunsurile autorităţilor sunt publicate pe site-ul campaniei, iar organizaţiile partenere vor evalua măsurile luate de autorităţi. Fiecare sesizare publicată va fi asociată cu un desen sub forma unui semafor. Culoarea verde a semaforului înseamnă că situaţia a fost remediată corespunzător. Culoarea galbenă înseamnă că sesizarea este în curs de soluţionare şi poate dura maxim 30 de zile de la transmiterea acesteia către autoritatea responsabilă. Culoarea roşie arată fie că nu s-a primit un răspuns în 30 de zile, fie că aspectele sesizate nu au fost soluţionate în sensul protejării mediului. Un bilanţ al sesizărilor va fi transmis anual Guvernului, Parlamentului şi Comisiei Europene.

”Campania agent 00green îşi propune să contribuie la scăderea numărului de agresiuni asupra mediului şi la cresterea numărului de cazuri soluţionate. Punem un accent important pe îmbunătăţirea cooperării între autorităţi, ONG şi public pentru reducerea crimelor ecologice. Invităm românii să treacă de la stadiul de spectatori la cel de actori şi să ne semnaleze crimele ecologice. Oricine poate fi agent 00green”, a spus Gabriel Păun, Agent Green.

”Ştim că nu le este uşor oamenilor să facă un efort pentru a trage un semnal de alarmă atunci când cineva comite un abuz împotriva mediului. Ştim că, cel mai adesea, răspunsul autoritatilor nu este mulţumitor. Noi ne-am propus să punem capăt acestei situaţii şi dorim să asigurăm că semnalele primite vor fi publicate, vor primi un raspuns avizat şi că vom face tot ce este posibil pentru a remedia situația.”, a declarat Costel Popa, director Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta.

Bucuresti, 28.05.2009

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.