Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Crime Scene Press, casa romanului polițist, vine cu o sumedenie de titluri noi, palpitante, la Bookfest

Bookfest noutati Crime Scene Press

Crime Scene Press vine la salonul internațional de carte Bookfest, care se desfășoară în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, cu o sumedenie de titluri palpitante, care vor ține fanii genului polițist cu sufletul la gură. Editura aduce titluri premiate la nivel internațional, apariții care reprezintă adevărate evenimente editoriale nu doar pentru iubitorii genului, ci și pentru pasionații de literatură bună, în general.

Astfel, cititorii se vor bucura de romanul câștigător al British Book Award 2022 pentru cea mai bună carte mystery & crime, Întuneric fără sfârșit, scris printr-o inedită colaborare peste timp de către doi foarte mari scriitori, William McIlvanney și Ian Rankin. Această apariție reprezintă un adevărat eveniment editorial pentru piața de carte din România.

De asemenea, tot la Bookfest va apărea un roman care a făcut furori în Franța și acum beneficiază de o ecranizare cu două câștigătoare de Oscar în rolurile principale: Anne Hathaway și Jessica Chastain. Este vorba despre Dincolo de ură de Barbara Abel, iar filmul urmează să fie lansat în curând.

Anders de la Motte revine în atenția publicului din România prin colaborarea cu Mans Nilsson, din care a rezultat un cozy crime încântător, plin de mister, răsturnări de situație, dar și umor, ce nu trebuie ratat de niciun fan – O casă mortală, debutul unei serii care deja a început să cunoască un remarcabil succes internațional.

Bookfest noutati Crime Scene Press

Nu în ultimul rând, la Bookfest se vor lansa și două titluri ale unora dintre cei mai iubiți scriitori de suspans din România: Ann Cleeves – Vânătorul de fluturi din seria Vera Stanhope – și Ragnar Jonasson – Femeia din far din seria Dark Iceland.

Bookfest 2023 reprezintă pentru Crime Scene Press un record de titluri ce urmează să fie lansate la un târg de carte. De la multi-premiatul roman al noului star al literaturii americane de gen, S.A. Cosby, Lacrimi care ard, până la extrem de actualul thriller militar Mayday, al debutantei norvegiene Grethe Bøe, cred că volumele pe care editura le propune cititorilor acoperă aproape întregul spectru mystery & thriller.”, Alexandru Arion, director Crime Scene Press.

Totodată, anul acesta se împlinesc 40 de ani de la lansarea romanului bestseller Atac în bibliotecă, primul roman care poartă semnătura lui George Arion, scriitorul considerat „un Raymond Chandler român”. Roman publicat pentru prima oară în 1983 și ecranizat în două rânduri, Atac în bibliotecă este primul volum al seriei cu simpaticul personaj Andrei Mladin, ziaristul tobă de carte care devine detectiv fără voie. Înarmat cu umor și cultură, Andrei Mladin se străduiește să facă lumea din jurul lui puțin mai bună prin faptele și investigațiile sale. Pentru a sărbători 40 de ani de la apariție, Crime Scene Press va lansa la Bookfest o ediție de lux a romanului, într-un tiraj limitat. Momentul va fi punctat și printr-un eveniment, vineri, 26 mai, cu începere de la ora 18, la standul editurii din cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, pavilionul B2, Romexpo, în prezența autorului, cu participarea Danielei Zeca-Buzura.

Atac în bibliotecă ediție aniversară

Mă gândesc cu nostalgie și emoție, și, de ce nu, cu mândrie la destinul acestei cărți care a rezistat, până acum, la proba timpului, sperând că va rezista în continuare. Și aștept cu nerăbdare să văd cum va arăta ediția omagială a Atacului… pe care o pregătesc colegii mei de la Crime Scene Press. Din câte mi s-a spus, va fi un hard-cover cu ilustrații, având o prefață de doamna Daniela Zeca-Buzura, iar la sfârșit o confesiune a mea despre cum am scris romanul și multe, multe referințe critice. Va fi o ediție în haine de sărbătoare, o ediție limitată, pe care probabil vor căuta-o cu sârg bibliofilii.”, a spus scriitorul George Arion.

George Arion
George Arion

Noutăți Crime Scene Press

Lacrimi care ard, de S.A. Cosby (trad. Dan Doboș)

Ike și Buddy Lee, doi bărbați care nu au în comun decât trecutul plin de fărădelegi și iubirea pentru fiii lor uciși, se aliază în dorința lor disperată de a se răzbuna. În căutarea adevărului, cei doi își vor înfrunta prejudecățile față de băieții lor, dar și unul față de celălalt. O poveste tulburătoare despre răzbunare, schimbare, acceptare și poate chiar mântuire.

Întuneric fără sfârșit, de William McIlvanney și Ian Rankin (trad. Liviu Szoke)

O colaborare între doi giganți ai literaturii de suspans, romanul de față, lăsat neterminat de McIlvanney și finalizat de Rankin, este un prequel al seriei de personaj Jack Laidlaw. În stilul inconfundabil al „Tartan noir”, cititorii vor străbate străzile orașului Glasgow alături de Jack, în încercarea acestuia de a opri un război total între două bande rivale. Un roman de înaltă ținută literară.

O casă mortală, de Anders de la Motte și Måns Nilsson (trad. Daniela Ionescu)

În selecta localitate Österlen din Suedia este comisă o crimă. Victima – o agentă imobiliară controversată. Inspectorul Peter Vinston pătrunde în comunitatea închisă și excentrică pentru a-l dibui pe făptaș. Un cozy crime plin de umor și personaje pestrițe, acesta este primul roman al seriei Crimele din Österlen.

Mayday, de Grethe Bøe (trad. Lorena Lupu)

După ciocnirea cu o aeronavă rusească, un avion militar NATO se prăbușește în apropierea unei centrale nucleare rusești. A fost un accident sau o încercare din partea Rusiei de a declanșa un conflict? Acum, Ylva Nordahl și comandantul ei John Evans trebuie să traverseze tundra pentru a evita un conflict mondial, în timp ce relațiile dintre NATO și Rusia ating punctul de îngheț.

Dincolo de ură, de Barbara Abel (trad. Simona Brînzaru)

Tiphaine și Sylvain, Laetitia și David. Două cupluri de vecini și prieteni, având câte un copil de aceeași vârstă și locuind unii lângă ceilalți în armonie perfectă – până în ziua tragediei. Un accident care le spulberă existența idilică și descătușează ce e mai rău din fiecare. O poveste psihologică tulburătoare.

Cea care șoptește, de Karin Fossum (trad. Iulia Dromereschi)

Ragna trăiește conform unor reguli stricte. Viața ei se învârte în jurul unor tabieturi foarte clare. Asta până când primește o scrisoare de amenințare cu moartea. Mesajul va declanșa un coșmar în care Ragna se va folosi de toate mijloacele pentru a se apăra. Oscilând între evenimentele din trecut și interogatoriul Ragnei, cartea te va face să-ți pui întrebări până la finalul năucitor.

Vânătorul de fluturi, de Ann Cleeves (seria Vera Stanhope; trad. Roxana Brînceanu)

Îndrăgita anchetatoare Vera Stanhope, cunoscută cititorilor români din Secretele din Strada Portului și Pescărușul, are un nou caz. De data aceasta, ancheta o poartă pe Vera în comunitatea ciudată din Valley Farm, unde sunt uciși doi colecționari de molii și unde puținii locuitori ascund secrete întunecate.

Comedia rataților, de Tonino Benacquista (trad. de Nicolae Constantinescu)

După moartea prietenului său din copilărie, Antonio se trezește pe cap cu o mică vie din apropiere de Napoli. Mirosul banilor atrage atenția nedorită a Mafiei, dar și a Vaticanului, precum și ura neînfrânată a localnicilor. Antonio va avea parte de încurcătura vieții lui. Un roman clasic, răsplătită în 1992 cu trei premii ale literaturii de gen, printre care Marele Premiu pentru Literatură Polițistă din Franța.

CRIME SCENE PRESS, casa romanului polițist, este singura editură din România cu un program dedicat în exclusivitate literaturii mystery & thriller. Printr-o selecție riguroasă a titlurilor, girată de către George Arion, cel mai celebrat scriitor de suspans din România, editura urmărește promovarea genului în rândul cititorilor. În catalogul editurii regăsim atât autori români cât și străini, clasici, dar și contemporani, scriitori ce reprezintă repere de valoare pentru timpul sau spațiul cultural din care provin.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.