Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

COVID-19: Uniunea Europeană continuă eforturile de repatriere a cetățenilor în Europa

repatriere

UE continuă să ajute statele membre cu repatrierea cetățenilor rămași în străinătate, ca urmare a măsurilor luate în contextul COVID-19. Prin Mecanismul de protecție civilă al UE, Germania organizează în cursul acestei săptămâni 13 zboruri pentru a readuce cetățenii UE din Egipt, Maroc, Filipine, Tunisia și Argentina.

Toate costurile pe care aceste zboruri le vor presupune vor avea un sprijin de până la 75% din partea Comisiei Europene. La începutul acestei săptămâni, în cadrul aceluiași mecanism de protecție civilă al UE, două zboruri austriece, au readus 604 cetățeni ai UE din Maroc.

Mecanismul european de protecție civilă a facilitat, până în prezent, repatrierea a 1159 de cetățeni ai UE în Europa din Wuhan, Japonia, Oakland și Maroc de la începutul pandemiei.

Atât Înaltul Reprezentant/ Vicepreședintele Josep Borrell, cât și comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, împreună cu Serviciul European de Acțiune Externă și Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență, lucrează pentru a sprijini eforturile de repatriere a cetățenilor UE din țări terțe.

repatriere

Înaltul Reprezentant/Vicepreședinte este în legătură constant cu partenerii din statele membre ale UE, pentru a asigura o coordonare rapidă a asistenței acordate tuturor cetățenilor UE care doresc să se întoarcă acasă. Ieri, 18 martie, în urma convorbirii telefonice cu ministrul de externe al Cehiei, delegația UE și diferite consulate ale statelor membre au organizat un zbor pentru cetățenii europeni blocați în Vietnam.

Acesta este unul dintre numeroasele exemple ale muncii depuse de UE și delegațiile sale din întreaga lume pentru a consolida coordonarea între statele membre în abordarea provocărilor consulare cu care se confruntă cetățenii UE aflați, în prezent, în țări terțe.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.