Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

COVID-19: FICR, UNICEF și OMS au emis o serie de recomandări privind protecția copiilor și sprijinirea activităților școlare în siguranță

poster COVID-19 UNICEF

Recomandările includ acțiuni practice și liste de acțiuni pentru administratori, cadre didactice, părinți și copii

Descărcați recomandările comune privind protejarea copiilor și a școlilor împotriva COVID-19: https://uni.cf/2TG7CL9.

Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR), UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au emis ieri noi recomandări ce urmăresc protejarea copiilor și a școlilor împotriva transmiterii virusului COVID-19.

Recomandările prezintă o serie de aspecte critice și liste de verificare practice menite să garanteze siguranța școlilor. De asemenea, consiliază autoritățile naționale și locale cu privire la modalitățile prin care pot adapta și implementa planurile de urgență la nivelul unităților de învățământ.

poster COVID-19 UNICEF

În situația în care școlile se închid, recomandările includ îndrumări pentru atenuarea posibilului impact negativ al acestui demers asupra educației și sănătății copiilor. Aceasta presupune existența unor planuri solide care să asigure continuitatea procesului de educație, inclusiv prin opțiuni de educație la distanță, precum strategii de învățare online și emisiuni radio cu conținut pedagogic, și accesul tuturor copiilor la servicii esențiale. Aceste planuri ar trebui să cuprindă și pașii ce trebuie urmați pentru redeschiderea în siguranță a școlilor.

Acolo unde școlile rămân deschise, pentru a asigura protecția și informarea copiilor și a familiilor lor, recomandările prevăd:
• Să se ofere copiilor informații despre modalitățile prin care se pot proteja;
• Să se promoveze cele mai bune practici de igienă și de spălare a mâinilor și să se furnizeze articole de igienă;
• Să se curețe și să se dezinfecteze clădirile școlilor, mai ales instalațiile de apă și cele sanitare;
• Să se intensifice circulația aerului și ventilația.

Deși vizează în mod special țările care au confirmat deja transmiterea virusului COVID-19, recomandările sunt pertinente și în orice alt context. Prin intermediul educației, elevii pot fi încurajați să susțină practicile de prevenire și control ale bolilor în familie, la școală și în comunitatea lor, vorbind cu ceilalți despre modalitățile prin care se poate preveni răspândirea virusurilor.

poster Sfaturi pentru copii UNICEF

Menținerea activităților școlare în siguranță sau redeschiderea școlilor după o perioadă în care au fost închise implică analizarea a numeroase aspecte, dar, dacă se realizează corect, un astfel de demers poate promova sănătatea publică.

De exemplu, ghidurile referitoare la siguranța școlilor implementate în Guineea, Liberia și Sierra Leone în timpul epidemiei de Ebola, ce a durat din 2014 până în 2016, au contribuit la prevenirea transmiterii virusului prin intermediul școlilor.

UNICEF îndeamnă școlile – fie că sunt deschise, fie că își ajută elevii prin metode de învățare la distanță – să acorde elevilor un sprijin holistic. Școlile ar trebui să ofere copiilor informații vitale referitoare la spălatul mâinilor și alte măsuri prin care se pot proteja pe ei și familiile lor, să faciliteze acordarea de sprijin în domeniul sănătății mintale și să ajute la prevenirea stigmatizării și a discriminării, încurajând elevii să se comporte frumos unii cu alții și să evite stereotipurile când vorbesc despre virus.

În plus, noile îndrumări conțin sfaturi și liste de verificare utile părinților și persoanelor responsabile de copii, dar și copiilor și elevilor. Printre acțiunile recomandate, se numără:
• Monitorizarea sănătății copiilor și ținerea copiilor acasă în cazul în care sunt bolnavi,
• Încurajarea copiilor să pună întrebări și să își exprime preocupările și
• Deprinderea obiceiului de a tuși sau a strănuta într-un șervețel sau în cot și evitarea atingerii feței, ochilor, gurii și nasului.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.