Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

CoSoSys lanseaza prima solutie de securizare a dispozitivelor portabile

compatibilă cu Windows 7 şi Mac OS X Snow Leopard

CoSoSys, dezvoltator de vârf de soluţii de securizare a dispozitivelor de stocare portabile şi a porturilor, a anunţat lansarea celei mai recente versiuni a aplicaţiei Endpoint Protector 2009, prima soluţie de acest tip compatibilă cu noul sistem de operare Windows 7 şi cu ultima versiune Mac OS X Snow Leopard. Cu această nouă versiune a soluţiei de prevenire a pierderilor de date şi de securizare a porturilor, CoSoSys îşi propune să le permită companiilor a se număra printre primele care testează cele mai noi şi cele mai apreciate platforme software, protejându-şi în acelaşi timp clienţii de riscurile ce vin cu portabilitatea şi mobilitatea extremă a datelor din mediul de afaceri.

Endpoint Protector 2009 este prima soluţie de acest tip ce oferă control sporit asupra datelor confidenţiale ale companiilor, ajutându-le astfel să administreze eficient ameninţările informatice specifice mediului modern de afaceri, de la competitori şi foşti angajaţi cu rele intenţii, la pierderi accidentale de date. În acelaşi timp, Endpoint Protector este gândit pentru a le oferi firmelor avantajul competitiv de care au nevoie pentru a-şi maximiza profitul, soluţia ajutându-le să economisească timp şi bani, punându-le la dispoziţie o interfaţă intuitivă şi uşor de învăţat atât pentru administratorii de sistem, cât şi pentru angajaţii non-tehnici.

„Scopul nostru este de a proteja companiile, permiţându-le în acelaşi timp să testeze şi să implementeze cele mai noi şi inovatoare platfome hardware şi software şi să le transforme într-un avantaj profitabil. Lansarea unei versiuni pentru sistemul de operare Windows 7 – care este în acest moment una dintre cele mai apreciate şi aşteptate platforme – şi pentru Mac OS X Snow Leopard, este un pas ce vine de la sine, noi străduindu-ne întotdeauna să ne adaptăm soluţiile la cât mai multe medii IT. Vine, de asemenea, să susţină eforturile noastre de a menţine un nivel ridicat de productivitate şi mobilitate pentru utilizatorii non-tehnici, pentru care oferim o gamă în continuă creştere de dispozitive portabile securizate, de la iPod-uri, aparate foto şi stick-uri USB, la imprimante şi diferite tipuri de carduri de stocare”, a explicat Roman Foeckl, Director General al CoSoSys.

Endpoint Protector 2009 este conceput pentru a minimiza ameninţările interne, a reduce riscul scurgerilor de date şi a controla dispozitivele conectate la calculator. Soluţia le permite departamentelor IT să controleze în mod proactiv utilizarea internă a dispozitivelor, în timp ce înregistrează toate datele transferate prin reţea şi criptează datele în tranzit pe dispozitivele portabile. Noua versiune Endpoint Protector este disponibilă ca versiune de încercare gratuită de 30 de zile pentru Windows XP, Vista, Windows 7 şi Mac OS X sau demo online pe site-ul //www.EndpointProtector.com.

Bucuresti, 14.10.2009
{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.