Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cosmeticele Bio Apimond, o surpriza placuta pentru mezzo-soprana Ruxandra Donose

Cosmeticele Bio încep să se impună şi pe piaţa din România, consumatorii fiind cuceriţi de calitatea produselor pe bază de ingrediente naturale, provenite din agricultura ecologică. Printre admiratorii produselor româneşti în general şi ai produselor Bio, în special, se numără şi din ce în ce mai multe personalităţi, atât din ţară, cât şi din străinătate. Una dintre ele este mezzo-soprana româncă Ruxandra Donose, care apreciază produsele cosmetice Bio cu venin de albine de la Apimond. Celebra artistă a descoperit produsele Apimond de curând şi, cu ocazia revenirii sale în România, la sfârşitul anului trecut, a avut ocazia să le cunoască mai bine şi să le încerce pentru a se convinge de beneficiile lor.

Mezzo-soprana Ruxandra Donose: Am fost întotdeauna adepta unui stil de viaţă sănătos şi a unei alimentaţii echilibrate. Mierea, mai ales cea Bio, este, consider, foarte sănătoasă şi cred că nu ar trebui să lipsească din alimentaţia nici unui adult sau copil. Ştiu că în România se produce miere de cea mai bună calitate care, însă, în cea mai mare parte, merge la export. Eu sunt bucuroasă să o văd pe rafturile magazinelor Bio din Europa, dar mi-aş dori ca o mai mare cantitate să fie folosită şi în ţară. Aşa cum eu folosesc o alimentaţie sănătoasă, cred că şi tenul meu are nevoie de o hrană naturală. Produsele Apimond, pe bază de miere de albine sau alte produse ale stupului şi, în special, crema pe bază de venin de albine, au fost o surpriză plăcută pentru mine. Încep să le folosesc şi sunt convinsă că vor avea un efect benefic pe termen lung.

Născută la Bucureşti, în 1964, Ruxandra Donose şi-a început cariera internaţională ca solistă a teatrelor de operă de la Basel (1991-1992) şi Viena (1992-1998). Mezzo-soprana Ruxandra Donose are o carieră impresionantă, parcursul său artistic cuprinzând concerte şi spectacole de operă pe cele mai mari scene lirice din lumea întreagă, dintre care amintim: Royal Opera House Covent Garden, Staatsoper Viena, Teatrul La Fenice de la Veneţia, Deutsche Oper Berlin, Wiener Konzerthaus, Bayerische Rundfunk din München, Konzerthaus Berlin, Filarmonica din Berlin, Metropolitan Opera de la New York, Carnegie Hall, Opera din San Francisco, Opera din Los Angeles, Opera din Cincinnati. De-a lungul carierei, a colaborat cu muzicieni faimoşi, precum Claudio Abbado, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Mariss Jansons, Zubin Mehta, Kent Nagano, Seiji Ozawa, Placido Domingo sau Lorin Maazel.

Brandul Apimond a fost înfiinţat în 1992, însă succesul de care se bucură în prezent are la bază o tradiţie în apicultură de patru generaţii. Prin calitatea deosebită a produselor pe care le oferă, Apimond îşi propune să devină un lider pe piaţa locală a produselor premium, atât pentru produsele apicole, cât şi pentru produsele cosmetice Bio-organice.

Bucuresti, 23.01.2013

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.