Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Coronavirus: UE sprijină redresarea sectorului turismului

redresare turism

Comisia sprijină statele membre pentru a face față impactului resimțit în sectorul turismului din cauza coronavirsului.

Ieri, 27 aprilie, în cadrul unei videoconferințe, miniștrii UE au discutat despre implicațiile pandemiei asupra turismului, despre măsuri de atenuare și strategia de redresare pentru ecosistemul turistic, care este unul dintre cele mai afectate de criză.

Comisia a prezentat măsurile deja luate în sprijinul sectorului, precum și planificarea unei reacții comune a UE în vederea redresării ecosistemului turistic. În această privință, Comisia va propune măsuri pentru a sprijini în continuare sectorul, înainte de sezonul de vară.

Printre acestea, Comisia are în vedere protocoale care ar trebui să ghideze funcționarea în condiții de siguranță a facilităților turistice din întreaga UE.

redresare turism

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat:
„Vom avea nevoie de fonduri fără precedent pentru a depăși această criză. Este nevoie de un buget puternic al UE pentru a impulsiona redresarea europeană, dar și de o Uniune mai puternică și mai rezilientă. Vom avea nevoie de acțiuni rapide, de pragmatism și de creativitate pentru a redresa și a construi o industrie a turismului rezilientă și durabilă. Dar, mai presus de toate, această criză necesită solidaritate. Nicio țară nu o poate depăși singură.”

Miniștrii UE și-au exprimat sprijinul larg pentru adoptarea de măsuri suplimentare și pentru o coordonare sporită la nivelul UE.

Aceștia au invitat Comisia să acționeze în mod prioritar în vederea unei abordări comune la nivelul UE, care să faciliteze lichiditățile și să mențină un echilibru just între interesele operatorilor de turism și cele ale consumatorilor. Discursul de deschidere al comisarului Breton este disponibil aici.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.