Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Corina Crețu: “Continuăm investiţiile majore pentru creşterea standardului de viaţă în România”

Comisia Europeana

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a aprobat fazarea a 2 proiecte majore din judeţele Ilfov şi Maramureş. Investiţiile au fost începute între 2007–2013 şi vor putea fi finalizate în actuala perioadă de programare.

Comisia Europeana

“Asigurarea unor servicii de alimentare cu apă şi de management al deşeurilor de calitate este esențială, în primul rând, pentru sănătatea cetățenilor noștri. Mă bucur că putem ajuta autoritățile locale și regionale din România să finalizeze aceste proiecte, atât de importante pentru comunitățile lor, cu ajutorul fondurilor europene”, a declarat comisarul pentru politică regională, Corina Crețu.

Proiectele de infrastructură avute în vedere sunt:

Judeţul Ilfov: Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de apă şi a sistemului de canalizare. Proiectul este cofinanţat prin Fondul de coeziune, cu aproximativ 54 de milioane de euro. Se are în vedere extinderea şi reabilitarea surselor de apă freatică, a conductelor de apă şi a unor staţii de tratare şi clorurare. De asemenea, proiectul prevede construirea şi reabilitarea unor rezervoare de apă şi a unor staţii de pompare. Printre municipalităţile vizate se numără Pantelimon, Dobroieşti, Bragadiru, Cornetu, Domneşti, Ciorogârla, Brăneşti şi Cernica.

Judeţul Maramureş: Dezvoltarea sistemului de management integrat al deşeurilor. Cofinanţarea din partea Uniunii Europene, prin Fondul european de dezvoltare regională, este de aproape 14 milioane de euro, avându-se în vedere investiţii în colectarea deşeurilor, inclusiv cea selectivă, precum și transportul, transferul, tratarea şi depozitarea acestora. Depozitele non-conforme cu standardele europene vor fi închise sau reabilitate.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.