Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Copiii din taberele de pe litoral s-au alaturat campaniei “Copilaria in siguranta”

Copiii aflaţi în taberele şcolare de pe litoral s-au alăturat campaniei „Copilăria în siguranţă”, oferindu-se să îi însoţească pe voluntarii campaniei în acţiunea de distribuţie a materialelor informative persoanelor aflate pe plajă.

Campania „Copilăria în siguranţă” a continuat la sfârşitul săptămânii în taberele şcolare de pe litoral. Astfel, voluntarii campaniei, împreună cu reprezentanţii Centrului Regional Constanţa al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, au vizitat taberele din 2 Mai şi Eforie Sud pentru a le explica profesorilor şi copiilor măsurile care pot fi luate pentru prevenirea dispariţiei minorilor şi pentru creşterea siguranţei online.
În acest context poliţiştii recomandă părinţilor să supravegheze copiii mai ales în zonele aglomerate, să nu-i trimită singuri la cumpărături mai ales pe timp de noapte, să fie siguri că minorul îşi cunoaşte numele, adresa şi numărul de telefon de acasă şi nu acceptă să însoţească persoane necunoscute în diverse locaţii, indiferent de pretextele pe care acestea le invocă. În ceea ce priveşte siguranţa copiilor care utilizează Internet-ul s-a recomandat minorilor să nu furnizeze datele personale şi adresa celor pe care îi cunosc on-line şi să nu stabilească întâlniri cu aceştia fără încuviinţarea părinţilor.

De asemenea, tinerii au fost recompensaţi cu şepci şi tricouri inscripţionate cu numărul de telefon gratuit 116 000 pentru sesizarea dispariţiilor de minori şi adresa site-ului de Internet www.copiidisparuti.ro/lectii .

La final, copiii s-au oferit să împartă, la rândul lor, ghiduri informative sub formă de evantai părinţilor şi bunicilor aflaţi pe plajele din staţiunile 2 Mai şi Eforie Sud.
Campania „Copilăria în siguranţă”, desfăşurată pe litoral în luna august, este susţinută de Fundaţia Nadia Comăneci, Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual – FOCUS, Microsoft România, Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din Cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi IPJ Constanţa, Radio Vacanţa, Universitatea Ovidius Constanţa, Organizaţia Salvaţi Copiii şi Ministerul Eucaţiei şi Cercetării.

Constanta, 14.08.2009

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.