Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Contrabanda cu tigarete scade la 11,8%

Piata neagra a tigaretelor a ajuns la 11,8%, conform datelor companiei de cercetare Novel pe luna septembrie. Cu exceptia lunii iulie, in 2010 si 2011 contrabanda s-a aflat pe un trend descrescator dupa ce, in ianuarie anul trecut, a atins un nivel record de 36,2%.

Este important de subliniat ca, un punct procentual recuperat de piata legala din contrabanda inseamna 30 milioane de euro taxe platite suplimentar la buget.

Diminuarea comertului ilicit cu tigarete se datoreaza eforturilor concertate ale autoritatilor, schimbarilor legislative, precum si cresterii gradului de constientizare a fenomenului de catre consumatori si publicul larg. De asemenea, la reducerea contrabandei si contrafacerii a contribuit si colaborarea stransa dintre autoritatile statului si industria tutunului.

”Rezultatele pe septembrie sunt incurajatoare si speram ca piata neagra va continua sa scada. Chiar daca era comparabil cu cel din alte tari europene, nivelul usor crescut din luna iulie a aratat clar ca eforturile conjugate pentru combaterea comertului ilicit nu trebuie abandonate, ci intensificate. Pentru ca piata neagra poate fi impulsionata atat de factori psihologici, cat si de factori economici concreti: cursul de schimb folosit la calculul accizei, inflatia, transpunerea unor reglementari europene care presupun costuri suplimentare, nivelul veniturilor populatiei, dar si cresterea cheltuielilor in perioada iernii”, a declarat Gilda Lazar, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania.

”Eforturile autoritatilor de combatere a comertului ilicit sunt de apreciat, iar rezultatele sunt vizibile. Suntem convinsi ca limitarea contrabandei va ramane si pe viitor o prioritate pentru institutiile competente. Speram sa colaboram in continuare la fel de bine cu autoritatile pentru clarificarea cadrului legislativ al contrabandei. La randul sau, industria va contribui la imbunatatirea gradului de constientizare a periculozitatii fenomenului, unul dintre aspectele esentiale fiind siguranta produselor. Este nevoie ca publicul sa fie constient ca tigaretele contrafacute nu prezinta nici o garantie din punct de vedere igienico sanitar sau al calitatii”, a declarat Adrian Popa, Director CORA, BAT Romania.

”Pentru mentinerea comertului ilicit pe un trend descendent si in vederea functionarii normale a pietei tutunului, este nevoie in continuare de imbunatatirea cadrului legislativ unitar care sa reglementeze contrabanda si evaziunea fiscala deopotriva. Este foarte important ca diferitele institutii ale statului sa lucreze impreuna si totodata sa se adopte Planul Strategic National de combatere a comertului ilicit cu tigarete pe perioada 2010- 2012, elaborat inca de anul trecut. Fara indoiala ca si alte state membre EU serios afectate de acest fenomen pot invata din ceea ce s-a intreprins in Romania dupa ianuarie 2010.”, a declarat Andrei Vasilescu, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania.

Alte masuri necesare ar fi atribuirea unor competente clare politiei locale, pentru sanctionarea vanzarilor ilegale in piete, confiscarea mijlocului de transport folosit pentru contrabanda, chiar daca nu a fost modificat din punct de vedere tehnic pentru stocarea produselor aduse in tara ilegal. Este nevoie, de asemenea, de clarificarea situatiei existente la frontiera interna, cu Ungaria si Bulgaria, unde nu mai exista puncte de control vamal. In acelasi timp, este necesar ca piata legala a tigaretelor si implicit, incasarile la buget, provenite din accize, sa nu fie sabotate prin reglementari aleatorii sau insuficient dezbatute public si analizate.

Industria tutunului este unul din cei mai mari contribuabili la bugetul de stat. In 2010, cele trei companii au contribuit la bugetul general consolidat cu circa 2,5 miliarde de euro, reprezentand accize, TVA si alte taxe si impozite.

Bucuresti, 11.10.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.