Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Consumatorii de energie – o privire europeana

Strategia Comisiei Europene pentru o Uniune Energetică, adoptată anul acesta, are ca ţintă să ofere consumatorilor europeni o energie sigură, sustenabilă, competitivă şi uşor de obţinut. Se urmăreşte ca cetăţenii europeni să deţină controlul în ceea ce priveşte consumul de energie, să beneficieze de noile tehnologii care îi ajută să diminueze costurile, şi să participe activ pe piaţă, iar consumatorii vulnerabili să fie protejaţi. Comunicarea constată că cetățenii încă sunt împiedicaţi să joace un rol important în acest sistem energetic. Ca urmare, Comisia a solicitat efectuarea unor studii aprofundate de piaţă, pentru a obţine explicaţii detaliate privind problemele cu care se confruntă consumatorii în privinţa sistemului energetic.

O primă constatare se referă la faptul că lipsa unui climat concurenţial persistă în multe dintre statele membre ale Uniunii Europene, din cauza faptului că preţurile sunt reglementate de stat. Acest lucru are un impact asupra consumatorilor, deoarece astfel lipsesc motivele pentru promovarea eficienţei, odată cu lipsa de alternativă a consumatorilor de a se aproviziona de la alt furnizor.

Tot mai mulţi consumatori trebuie să facă faţă pauperităţii energetice, tot mai mulţi consumatori intră în categoria persoanelor vulnerabile, ca rezultat al schimbărilor de pe piaţa energetică. Facturile cresc, pe când veniturile stagnează sau chiar se reduc. Structura facturilor se schimbă în funcţie de majorările de impozite, taxe sau costuri fixe, precum taxele de transport în reţea. Acestea au dus la probleme de acces la energie pentru mai mulţi consumatori, pentru că aceste costuri nu pot fi eliminate, indiferent de câtă energie se utilizează. Consumatorii adesea plătesc mai mult decât ar trebui pentru energia folosită, chiar şi când fac eforturi să consume mai puţin sau chiar când au posibilitatea să schimbe furnizorul.

Pauperitatea energetică şi consumatorii vulnerabili

Majoritatea statelor membre ale UE au definit conceptul de „consumator vulnerabil” fie în mod explicit, fie implicit. Definiţia, în general, se referă la persoanele şi gospodăriile care sunt supuse riscului de pauperitate energetică, dar şi la un grup mai mare de consumatori care pot fi dezavantajaţi când cumpără energie de pe piaţă.

Cu toate acestea, mai puţin de o treime din statele membre au recunoscut în mod explicit conceptul de pauperitate energetică şi, ca atare, s-au referit la această problemă când au abordat strategia de protecţie a consumatorilor.

În acest context, este important de precizat că Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a participat în noiembrie 2015, în aula Academiei Române, la prezentarea oficială a studiului “Eficiența energetică — prioritate națională pentru reducerea sărăciei energetice, creșterea calității vieții și siguranța consumatorilor de energie”, lucrare realizată de Institutul de Cercetare a Calității Vieții și Institutul de Sociologie, din cadrul Academiei Române, la solicitarea Departamentului pentru eficiență energetică din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

Studiul a atras atenţia asupra unui nou tip de consumator vulnerabil, şi anume cel definit de conceptul de „sărăcie energetică”; este vorba despre consumatorul casnic care nu poate să achite cheltuielile privind consumul de energie, în primul rând cea termică. Autorii studiului propun completarea drepturilor fundamentale ale omului cu dreptul de a avea acces la energie. APC România susţine această propunere, întrucât ea se circumscrie dreptului de a avea acces la pieţe care asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate, aşa cum este prevăzut în art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992.

De asemenea, studiul a scos în evidență faptul că, în cazul consumului casnic de energie, diseminarea susţinută a beneficiilor către consumatorii vulnerabili, rezultate din schimbările eficiente din punct de vedere energetic, reprezintă o condiție necesară asigurării unui standard decent de viaţă cerut de contextul european, protecţia consumatorului casnic de energie ca o componentă a securităţii naţionale fiind parte a drepturilor omului.

În final, autorii studiului arată că, pentru ca aceste obiective să poată fi realizate, trebuie promovată cultura eficienţei energetice, bazată pe responsabilizarea tuturor formelor de consum, precum și repoziționarea consumatorului final în centrul viitoarelor strategii și planuri de acțiune.

„Toate cele de mai sus arată necesitatea adoptării de acţiuni menite să se concentreze pe problemele consumatorilor de energie. Este ceea ce şi face APC România, care desfăşoară în prezent Campania de informare a consumatorilor despre eficientizarea consumului de energie termică, derulată în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Prestatorilor de Servicii de Contorizare şi Calcul al Utilităţilor. Campania îşi propune informarea consumatorilor în contextul Legii nr. 121/2014, care prevede că, în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, este obligatorie montarea, până la 31 decembrie 2016, a contoarelor pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor, este obligatorie montarea repartitoarelor individuale de costuri pe toate corpurile de încălzire din fiecare unitate imobiliară în parte.”
Conf. Univ. Dr. Costel STANCIU, președinte APC România.

Mai multe informații găsiți aici.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.