Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Connections România – prima aplicație de mentenanță preventivă auto (integrată) din lume

Bogdan Florea, fondator și CEO Connections

Connections, lider pe piața de digital transformation din România, Bulgaria și Serbia a finalizat dezvoltarea Smart Fleet Solution (SFS), prima soluție de software integrat pentru managementul mentenanței preventive al flotelor auto.

Elemente cheie fac din Smart Fleet Solution un sistem unic în lume la acest moment. Concepută pe o arhitectură de tip Enterprise Resource Planning (ERP) cu baze de date comune, aplicația poate integra, în funcție de specificul business-ului și de nevoile fiecărui client, module pentru managementul flotelor, al anvelopelor, al service-urilor auto iar, printr-un sistem detaliat de raportare capabil să transforme datele în informații, permite luarea unor decizii strategice de management.

Aplicația Smart Fleet Solution a fost creată împreună cu partenerul și clientul olandez ProAct Software BV și este destinată companiilor de transport care dețin sau gestionează flote auto importante – autovehicule pentru transportul persoanelor, al mărfurilor, remorci sau vehicule specializate pentru industrie.

“Soluția creată de grupul Connections facilitează deopotrivă colaborarea cu furnizorii, clienții și angajații, prin accesul instant la toate informațiile necesare care permit ca procesul de mentenanță să fie controlat și eficient, fapt ce optimizează timpul și costurile asociate cu operațiunile specifice. Dezvoltată cu tehnologii de ultimă generație, aplicația implementează și permite integrări cu instrumente automate de inspecție anvelope, echipamente GPS și alte ‘3rd party APIs’, este ușor scalabilă și poate fi livrată ca o soluție cloud SaaS”, declară Bogdan Florea fondator și CEO Connections România.

Bogdan Florea, fondator și CEO Connections
Bogdan Florea, fondator și CEO Connections

La nivel european, gradul de digitalizare al flotelor nu depășește procentul de 20% nici în cazul țărilor din Europa de Vest. Majoritatea clienților auto utilizează ca suport pentru procedurile de mentenață prevenitivă tabele clasice în format Excel.

“Cu Smart Fleet Solution țintim Europa de Vest și de Est, Orientul Mijlociu, America de Sud și Australia. Deși nu avem o cifră concretă referitoare la potențialul acestei piețe, estimăm că este de ordinul miliardelor de dolari anual. Deja avem 5 implementări pilot în Olanda și țintim să ajungem la cel puțin 200 până în anul 2020, în principal în Europa de Vest și în Orientul Mijlociu”, explică Cosmin Lixandru Business Development Manager reprezentant ProAct.

Implementarea Smart Fleet Solution permite reducerea cu pana la 30% a costurilor totale, directe și indirecte, legate de mentenanța vehiculelor.

“Urmând strategia de extindere în piețe externe, prin crearea acestei aplicații, Connections aduce expertiza de digitalizare a grupului în zona industriei transporturilor auto de marfă și persoane. Pasul următor este extinderea sistemului inteligent de management al mentenanței preventive și în alte industrii în care este necesară organizarea mentenanței de echipamente”, adaugă Bogdan Florea, CEO Connections România.

O parte dintre aplicațiile concrete ale Smart Fleet Solution sunt legate de achiziții, minimizarea pierderilor, sau gestionarea service-urilor auto.

Achizițiile pot fi făcute pe baza unor date istorice corecte și ușor de obținut. Valoarea indicatorului ‘Total Cost of Ownership’ pentru diferite tipuri de vehicule, filiale, branduri este cunoscută în timp real și reprezintă un atu în procesul de negociere cu furnizorii de echipamente și anvelope. Totodată, identificarea celui mai bun tip de anvelope pentru flote specifice aduce economii de până la 25% pentru bugetul total de anvelope.

Identificarea pierderilor nu este posibilă fără un soft performant. Spre exemplu, pierderile provenite din staționarea nejustificată a vehiculelor pentru probleme legate de mentenanță, sau pierderi din reparații inutile și repetitive.

Independența față de producătorii de camioane sau anvelope. Prin Smart Fleet Solution managerul de flota are acces instant la date practice legate de funcționalitatea echipamentelor, durata și stadiul de viață al acestora la momentul achiziționării și în orice moment al utilizării.

Aplicația permite urmărirea în timp real a vehiculelor în service și a performanței service-urilor partenere în ceea ce privește timpii de așteptare și calitatea lucrărilor.

Alte utilizări sunt legate de integrarea unor instrumente automate de masurare a anvelopelor, integrarea cu sisteme de planificare a curselor, automatizarea introducerii facturilor de service, raportarea în timp real a problemelor semnalate șoferi, identificarea timpilor pierduți inutil de camioane și șoferi.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.