Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Connections Consult a depășit estimările financiare pentru 2022. Venituri consolidate de 58,46 milioane de lei în 2022 și un profit brut de 5,11 milioane lei

Bogdan Florea, CEO Connections Romania

Connections Consult (CC), grup de companii de transformare digitală, listat pe Piața AeRO a Bursei de Valori București, a raportat venituri consolidate de 58,46 milioane de lei în 2022 și un profit brut de 5,11 milioane lei, cu o creștere de 48% față de 2021.

În perioada de raportare, Connections a înregistrat o creștere de 29% a veniturilor față de anul trecut pe fondul noilor proiecte derulate în cadrul liniilor de servicii de software și RPA, precum și al creșterii volumului de servicii de consultanță software și outsourcing oferite în cadrul Outsourcing Support Services SRL și Brusch Services SRL.

Profitul brut a crescut cu 48% față de 2021, și, totodată, în această perioadă, verticalele de tehnologie au cunoscut o consolidare a contribuției la veniturile totale ale grupului.

În acest sens, linia de servicii de dezvoltare software (“software development”) a ajuns să aibă o cotă de contribuție în venituri de 36%, iar serviciile de hiperautomatizare (RPA) reprezintă, la sfârșit de 2022, 6% din total venituri.

Totodată, Grupul a depășit estimările financiare pentru 2022, menționate în memorandumul din plasamentul privat și în cel de la listarea tehnică din Septembrie 2021, atât în ceea ce privește veniturile (creștere de 18% față de estimări), dar și profitul brut (creștere de 20,31% față de estimări).

Connections și-a respectat angajamentul față de investitorii săi și a continuat să investească resurse în dezvoltarea liniilor de servicii cu potențial ridicat în vederea maximizării valorii activului net al Grupului.

“Într-un context de piață extrem de volatil, la nivel internațional și local, cu incertitudini numeroase și dificil de gestionat: războiul din Ucraina, inflația, potențiala criză alimentară, criza energetică și cea a lanțurilor de aprovizionare, așadar, într-un peisaj complex, ne menținem energia, perseverența și estimările pozitive pentru 2023. Informațiile financiare prezentate în Raport se aliniază strategiei anunțate de Connections privind dezvoltarea afacerii și este o dovadă a capacității și angajamentului de a crește valoarea activelor sale”, a declarat Radu Marcu, co-CEO Connections Consult.

La data publicării raportului financiar curent pentru 2022, Connections a inclus deja pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor din 24.04.2023 votarea programului de acțiuni pentru salariați de tip Employee Stock Options (ESOP) și distribuirea dividendelor aferente profitului grupului obținut în 2021. Fondatorul și acționarul majoritar, Bogdan Florea, nu va face parte din programul ESOP.

Bogdan Florea, CEO Connections Romania
Bogdan Florea, CEO Connections Romania

„Anul 2022 a însemnat pentru Connections Consult continuarea întăririi poziției financiare în Bilanț. Societatea a înregistrat o creștere a valorii activelor ușor convertibile în cash, după cum o arată și situația comparativă bilanțieră 2021 versus 2022. Creșterea în active circulante este datorată în special creșterii soldului creanțelor la 31 decembrie 2022 comparativ cu 2021, corelată cu o scădere a soldului de cash. Acest lucru se datorează utilizării de cash pentru creșterea business-ului”, a precizat Bogdan Florea, co-CEO Connections Consult

La finele anului 2022 emitentul a înregistrat un sold al Activelor Circulante în cuantum de 22.009.821 de lei cu 11,25% mai mult față de 31.12.2021, din care 4,5 milioane de lei o reprezentau disponibilitățile bănești.

Potrivit bugetului pentru anul 2022, Connections își propune o cifră de afaceri consolidată de 83 milioane de lei și o EBITDA de 7.75 milioane de lei. Aceste estimări includ rezultatele generate de toate companiile grupului în care Connections Consult S.A. deține mai mult de 51%, inclusiv Brusch Services – companie achiziționată de Grup în 2021.

“Rezultatele excepționale ale grupului, reflectate în indicatorii mentionați mai sus, sunt efectul perseverenței, creativității și energiei demonstrate de echipa Connections căreia îi mulțumim pentru un an 2022 remarcabil! Mulțumim investitorilor noștri care au arătat răbdare, încredere și suport moral prin atitudinea dechisă și abordarea onestă în raport cu compania!”, a mai adăugat Bogdan Florea, co-CEO Connections Consult.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.