Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Connection 2013, antreprenoriatul si inovatia in beneficiul initiativelor sociale

Connection 2013, cea mai mare conferință dedicată antreprenoriatului și inovării sociale, s-a încheiat astăzi. Inițiativa lansată de The HUB Bucharest, alături de Fundația ERSTE și good.bee, a reunit pe parcursul celor două zile (14-15 martie 2013) peste 30 de speakeri din România și din străinătate, profesioniști în diverse domenii.

După prima zi de prezentări, workshopuri interactive și exemple de bune practici, sesiunile de astăzi s-au îndreptat spre participanți și nevoile lor concrete; discuțiile s-au concentrat în jurul a cinci teme principale: educație, dezvoltare sustenabilă, încurajarea comunităților, integrarea socială/conectarea lacunelor sociale, și artele cu impact.

“Când vine vorba de o mai bună identificare și definire a nevoilor urgente în abordarea inovativă a fiecărui domeniu, dar mai ales în momentul în care trebuie să găsim soluții, este esențial să ne ajutăm reciproc. Dacă în prima zi a conferinței ne-am concentrat eforturile în a furniza conținut cât mai divers și a oferi exemple de bune practici, astăzi am creat participanților spațiul și contextul necesar pentru a dezvolta propriile proiecte, idei și inițiative de colaborare”, a declarat Vlad Craioveanu, co-fondator The HUB Bucharest.

Sesiunile paralele de discuții au avut o parte introductivă referitoare la abordările inovative existente în domeniul respectiv. Prezentările inițiale și moderarea discuțiilor au fost realizate de specialiști în fiecare dintre temele propuse spre dezbatere: Tincuța Apăteanu (fondator și CEO, Asociația Edusfera), Teia Gavrilescu (fondator și președinte, ViitorPlus), Ruxandra Sasu (director executiv, Fundația PACT), Oana Țoiu (director executiv, KCMC), și Ana Drăghici (președinte, Graphis 122).

“Una dintre provocările referitoare la afacerile cu impact social este auto-definirea.Venim în atât de mult forme și mărimi, și avem viziuni și tactici de business atât de diverse, încât suntem puțin amorfi. Dar acesta este unul dintre lucrurile pe care le iubesc cel mai mult în acest domeniu, în special pentru că unele dintre cele mai bune întreprinderi sociale s-ar putea chiar să nu se definească în acest fel.

Să luăm ca exemplu Decât o Revistă; jurnalism incredibil, care se bazează pe ceea ce crede România despre România. Vând revista; sunt o afacere cu impact social. Ar trebui să se denumească întreprindere socială sau afacere socială? Poate fi amândouă? Și până la urmă, contează cum se definesc? Folosesc tactici de business într-o modalitate care are impact social și se pricep la asta”, a spus Chris Worman, Director of Program Development la TechSoup Global Network, moderatorul conferinței.

În premieră pentru România, evenimentul a fost ilustrat live de Nick Payne, fondator Scribble School – proiectul care își propune să deschidă apetitul trainerilor, profesorilor, liderilor și managerilor pentru gândirea vizuală și grafica live.

Mai multe detalii despre eveniment: //www.connection2013.ro.

Connection 2013 este organizat de The HUB Bucharest împreună cu Fundația ERSTE și good.bee, avându-i alături pe BCR, Coca-Cola HBC România, Starbucks, Institutul Aspen România și beneficiind de suportul partenerilor media Wall-Street.ro, Revista Cariere, StiriONG.ro, RomaniaPozitiva.ro, hipo.ro, CSRmedia.ro, Webdigital, Maastricht School of Management Romania, MediaIQ, Business Edu Network.

Bucuresti, 15.03.2013

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.