Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Conform Fashion Consumer Trends.Live, în Septembrie 2021, 57% dintre consumatorii de fashion preferă să cumpere fizic

MKOR logo 2018
  • Peste jumătate dintre români au cumpărat articole de fashion în mediul offline în luna septembrie (57%)
  • 48% au cumpărat articole de fashion din mall-uri
  • 71% dintre consumatorii de fashion au cumpărat articole de îmbrăcăminte, iar 41% au cumpărat încălțăminte

Consumatorii încă preferă mediul fizic pentru cumpărăturile de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii, conform datelor oferite de MKOR Consulting prin platforma de monitorizare lunară a comportamentelor de consum, Fashion Consumer Trends.Live.

În luna septembrie, majoritatea consumatorilor au cumpărat articole de fashion doar din mediul offline (57%), iar 48% dintre consumatori au preferat magazinele specializate din mall-uri.

MKOR logo 2018

Doar 2 din 10 consumatori (21%) au ales să cumpere exclusiv din mediul online, în special din magazine specializate de fashion (16%). Alți 22% dintre consumatori au făcut cumpărături de fashion atât din magazinele fizice, cât și din cele online (omnichannel).

Media coșului de cumpărături este mai mare în mediul online (314 lei / cumpărătură) comparativ cu bugetul cheltuit în magazinele fizice (282 lei / cumpărătură).

71% dintre consumatori și-au îndreptat atenția către articole de îmbrăcăminte în luna septembrie, în creștere față de lunile anterioare, marcând începutul sezonului de iarnă.

41% dintre consumatori au cumpărat încălțăminte în luna septembrie, 30% dintre aceștia alegând achizițiile din mediul online.

În ceea ce privește brandurile alese, topurile sunt conduse de H&M pentru îmbrăcăminte și Deichmann pentru încălțăminte. Topul celor mai apreciate branduri din piața de fashion este actualizat lunar și poate fi accesat gratuit pe pagina dedicată studiului Fashion Consumer Trends.Live.

“Remarcăm o apetență a românilor de a cumpăra din mediul offline, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie. Vom continua să urmărim schimbările din piață și în lunile următoare, pentru a vedea cum impactează creșterea numărului de cazuri de COVID-19 comportamentele de cumpărare. De altfel, chiar acesta este gândul cu care am pornit primul studiu în timp real din România: să oferim un instrument pentru decizii strategice, care reflectă schimbările din piață, în timp ce au loc.”, menționează Corina Cimpoca, fondatoarea MKOR Consulting.

Mai multe date privind studiul aici: https://mkor.ro/blog/raport-piata-fashion-septembrie-2021/.

Metodologia studiului

Studiul Consumer Trends.Live este realizat lunar de compania de cercetare MKOR Consulting, pe eșantioane reprezentative național, pe criterii de gen, vârstă și regiune, de minim 400 de respondenți. Studiul monitorizează 7 industrii diferite, de la începutul anului 2021: Fashion, Beauty & Care, Bijuterii & Ceasuri, IT&C, Electronice & Electrocasnice, Mobilier & Decorațiuni, DIY.

Detalii despre studiu: https://mkor.ro/fashion-consumer-trends-live/.

Orice jucător din piața de retail poate solicita gratuit detalii sau un demo gratuit Consumer Trends.Live.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.