Sâmbătă, 3 martie, de la ora 17.15
Sub genericul „Art@.ro – Conferinţele Ateneului Român”, telespectatorii TVR Cultural vor putea urmări mâine, de la ora 17.15, conferinţa "Amos Oz în dialog cu Gabriel Liiceanu", care a avut loc luni, 27 februarie, la Ateneul Român. Conferinţa va putea fi urmărită simultan şi pe TVR HD.
Opera lui Amos Oz este tradusă în peste 40 de limbi şi apreciată la nivel internaţional, scriitorul primind numeroase distincţii şi fiind nominalizat de multe ori la Premiul Nobel pentru Literatură. Volumele „Cutia neagră” şi „Poveste despre dragoste şi întuneric” sunt doar două dintre titlurile care i-au adus notorietatea la nivel internaţional.
Cunoscutul scriitor de origine israeliană a primit marţi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti.