Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Conditii de ger: cum sa asiguram pornirea optima, protectia motorului si rularea in siguranta

·    În condițiile de ger prognozate pentru perioada următoare, este util ca șoferii să urmeze câțiva pași pentru a asigura pornirea ușoară și rularea în siguranță
·    Inginerii auto și experții în siguranță oferă o serie de sfaturi pentru pornirea corectă, protecția motoarelor, asigurarea vizibilității și întreținerea automobilelor pe timp de iarnă
·    Este recomandată utilizarea motorinei de iarnă, cum este EVO Diesel, cu temperatură limită de filtrabilitate scăzută

Sezonul rece aduce provocări suplimentare şoferilor, iar pregătirea corespunzătoare a autoturismului, respectarea regulilor de prevenție și adaptarea la condiţiile de iarnă sunt esențiale pentru o călătorie sigură.

Pornirea și funcționarea motorului sunt mai dificile în anotimpul rece decât în restul anului, mai ales în cazul maşinilor alimentate cu motorină. În cazul motorinei obișnuite, parafina din acest tip carburant formează cristale  când temperatura scade sub -7°C, ceea ce blochează alimentarea motorului.

Iată câteva recomandări ale inginerilor auto în privința pornirii motoarelor diesel pe timp de iarnă:
·    În primul rând, alimentați cu un carburant special  pentru condiții de ger, cu o temperatură limită de filtrabilitate cât mai joasă. Temperatura Limită de Filtrabilitate la rece a carburanților pentru motoarele diesel este cea mai mică temperatură la care carburantul poate curge liber în instalația respectivă. Spre exemplu, motorina premium EVO Diesel de iarnă din rețeaua MOL România asigură funcționarea la temperaturi deosebit de scăzute, până la -38°C.
·    Înainte de a acționa demarorul, așteptați stingerea martorului “bujii incandescente” din bord. Dacă temperatura este extrem de redusă, puteți repeta punerea contactului pentru încălzirea suficientă a aerului din motor.
·    Evitați activarea simultană a consumatorilor electrici la pornirea motorului – instalația audio, degivrarea, aeroterma, sistemul de lumini, ștergătoarele, etc  – pentru a proteja acumulatorul, care nu poate funcționa la capacitate maximă în condiții de ger. Nu păstrați consumatorii activați, cu motorul oprit, decât dacă este strict necesar.
·    După pornire, așteptați 2-3 minute înainte de a pleca de pe loc – lichidul de răcire, uleiul din motor și din cutia de viteze se încălzesc și la o temperatură mai apropiată de cea optimă de funcționare.
·    După punerea în mișcare, pentru a proteja și mări durata de viață a motorului și transmisiei, precum și pentru evitarea patinajelor, este indicat să nu turați excesiv motorul și să efectuați schimbarea vitezelor la o turație redusă – la majoritatea motoarelor diesel, sub 2.000 de rotații pe minut.

MOL România distribuie motorina EVO Diesel special adaptată pentru iarnă, cu o rețetă specială și pachet de aditivi specifici funcționării la temperaturi joase. Astfel, EVO Diesel de iarnă are o limită de filtrabilitate care permite funcționarea motorului chiar și la – 38°C. Prin componenta antioxidantă, aditivii împiedică spumarea precum și formarea parafinei, asigurând atât pornirea ușoară cât și funcţionarea lină la temperaturi geroase, cu performanţe deosebite chiar în condiţii de frig extrem. Motorina EVO Diesel de iarnă îmbunătățește performanțele motorului, asigură aprindere optimă și exploatează la maximum potențialul motorului.

După și curățarea exteriorului mașinii și încălzirea motorului,  înainte de a pleca este deosebit de importantă vizibilitatea. Iată mai jos combinația potrivită a reglajelor sistemului de ventilație pentru dezaburirea rapidă a geamurilor:
·    Aeroterma trebuie setată la treapta maximă
·    Temperatura reglată la nivelul maxim de căldură
·    Pentru automobilele cu sisteme manuale, trebuie pornit compresorul aerului condiționat
·    Trebuie dezactivată recircularea aerului
·     Este util să fie deschis câțiva centimetri geamul șoferului

Experții recomandă şi alte măsuri  şi reguli de care şoferii trebuie să ţină cont pentru a evita problemele de pornire a motoarelor în timpul iernii:
·    Pe cât posibil, faceţi plinul, deoarece o cantitate mai mare de carburant în rezervor se răcește mai lent. În plus, dacă menţineți rezervorul plin nu rămâne loc pentru aer care poate condensa – picăturile de apă se scurg în motorină, îi deteriorează calitatea și pot îngheţa apoi în filtrul de carburant.
·    Este recomandat să porniţi periodic motorul. În timpul funcţionării motorului, carburantul din rezervor se amestecă cu cel recirculat din motorul cald, prin aşa numita conductă de retur.
·    Este necesară verificarea, curăţarea periodică sau înlocuirea filtrului de carburant.
·    Verificaţi la un service autorizat dacă filtrele cu care este dotat autovehiculul respectă recomandările producătorului pentru România.
·    Pentru a uşura pornirea, este necesar să aveţi acumulatorul în stare perfectă.
·    În limita posibilităţiilor, parcaţi vehiculele în spaţii închise, ferite de îngheţ, sau măcar adăpostite de vânt şi viscol.
·    Calitatea şi starea uleiului de motor pot afecta pornirea la rece a vehiculelor.
·    Starea tehnică precară a motorului (raportul de compresie inadecvat) poate îngreuna, de asemenea pornirea la rece.

De asemenea, șoferii care aleg să pornească la drum în condiții de ger și viscol trebuie să aibă asupra lor o trusă care să conțină: lanțuri antiderapante adecvate, sac de nisip, sare, lopată pentru zăpadă, perie de zăpadă, racletă pentru gheață, prosoape de hârtie, o pătură călduroasă, haine de schimb, mâncare și apă pentru situații de urgență. Este foarte important pentru toţi conducătorii auto ca, înainte de a pleca la drum, să cureţe maşina de zăpadă, să folosească substanţele şi dispozitivele adecvate pentru dezgheţarea geamurilor astfel încât să aibă asigurată vizibilitate maximă şi să se asigure că au echipat automobilul cu pneuri adaptate condiţiilor meteo și cu un grad de uzură cât mai redus.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.