Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Concertele sustinute vineri la Ateneul Roman si la Sala Palatului, in direct la TVR

Violoncellissimo, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale româneşti din ultimii 15 ani, a pregătit pentru vineri, 27 septembrie, un program extraordinar alături de violoncelistul Marin Cazacu şi de soprana Simina Ivan.

Dvořák, Mozart şi Piazzolla sunt doar câţiva dintre compozitorii pe care ansamblul i-a inclus în recitalul din penultima zi a Festivalului "George Enescu". Telespectatorii vor putea urmări recitalul Violoncellissimo în direct la TVR HD şi online pe enescu.tvr.ro şi pe TVR+, de la ora 17.00.

Tot vineri, de la ora 19.30, va concerta şi celebra pianistă Alexandra Dăriescu, alături de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Andrew Litton. Alexandra Dăriescu a câştigat Premiul Verbier CUBS la Festivalul Academiei Verbier în Elveţia (2008), Premiul Guildhall Wigmore, premiul Ambasadorului Român pentru contribuţia extraordinară la promovarea imaginii României în Regatul Unit şi Premiul Maurice Ravel din Franţa. Concertul Royal Philharmonic Orchestra va fi transmis în direct la TVR 2, TVR HD şi va fi disponibil LIVE online pe enescu.tvr.ro şi pe TVR+.

Accademia Bizantina – online pentru internauţi, pe enescu.tvr.ro

În aceeaşi seară, de la ora 22.30, site-ul TVR dedicat festivalului (enescu.tvr.ro) va transmite LIVE ultimul concert din seria “Concertele de la miezul nopţii”. Publicul meloman va avea parte de un adevărat regal J.S. Bach, în interpretarea de excepţie a ansamblului Accademia Bizantina, avându-l la pupitrul dirijoral, dar şi la clavecin, pe Ottavio Dantone, iar ca solistă pe violonista Viktoria Mullova.

Pe site-ul TVR dedicat Festivalului „George Enescu” poate fi urmărit un interviu oferit în exclusivitate de pianistul Evgeny Kissin, dar şi un interviu realizat în culise cu violonistul Liviu Prunaru. În plus, pe site sunt disponibile informaţii despre Royal Philharmonic Orchestra şi despre pianista Alexandra Dăriescu.

Programul complet al transmisiunilor în direct este disponibil pe site-ul TVR dedicat Festivalului „George Enescu” – enescu.tvr.ro. Televiziunea Română este coproducător al Festivalului „George Enescu” – ediţia a XXI-a.

(sursă foto: www.festivalenescu.ro)

Bucuresti, 26.09.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.