free download 78 travel guides written by experts

Clinica Aliat Dorna Arini a oferit jurnaliştilor pentru prima dată acces la o sesiune de rezidenţă – conceptul inovator de tratare a dependenţelor

Clinica din judeţul Suceava este una dintre puţinele clinici europene specializate în tratarea dependenţei de droguri

Una dintre cele mai noi clinici de tratare a dependenţelor din ţară, Clinica ALIAT Dorna Arini (judeţul Suceava, la 10 km de Vatra Dornei), este în acelaşi timp şi una dintre foarte puţinele clinici din Europa specializate în terapia integrată şi conceptul inovator de rezidenţă de scurtă durată în tratatamentul dependenţei de droguri. În perioada 23-25 septembrie a.c., un grup de jurnalişti din presa centrală a avut oportunitatea, pentru prima dată, de a fi martorul unor sesiuni de terapie din cadrul schemelor de tratament integrat recomandate şi de a vorbi cu câţiva dintre pacienţii care urmează sesiuni de terapie în regim de rezidenţă de scurtă durată pentru adicţia de droguri, precum şi cu membrii familiilor acestora.


Rezidenţa este un tip de intervenţie foarte intensă, de maxim 6-7 persoane, care îmbină o multitudine de terapii şi care se desfăşoară pe o perioadă determinată, de 1-2 săptămâni. Rezidenţa nu este un tratament de detoxifiere sau dezalcoolizare, de aceea un potenţial pacient poate accesa un astfel de program numai cu condiţia trecerii de perioada de sevraj.

Pacienţii intervievaţi de jurnalişti au vorbit despre nevoia lor de a fi validaţi, de recunoştinţa pe care o simt faţă de ceea ce au primit pe parcursul sesiunilor de terapie, de faptul că terapia primită aici pune accent pe acceptare şi nestigmatizare, pe bucuria de a redescoperi emoţiile simple şi resurse personale pe care le credeau pierdute, de a fi învăţat din nou resetarea priorităţilor şi asumarea de decizii prin terapiile de activare comportamentală. Jurnaliştii prezenţi au participat la o parte dintre tehnicile terapeutice utilizate în rezidenţa de scurtă durată: înviorarea, terapia de grup în psihoterapia de rezidenţă, terapia cu trasee sportive, art-terapia cu măşti, workshop de mindfulness. Pe parcursul acestora jurnaliştii prezenţi au simţit încrederea şi conectarea emoţională dintre pacient (care a acceptat cu generozitate să fie vulnerabil în faţa unui grup străin) şi terapeut, feedback-ul în timp real din partea specialistului şi faptul că pacientul este un colaborator perfect egal şi responsabil al specialistului, ei formând împreună o echipă autentică.

În doar un an de la înfiinţare, ALIAT Dorna Arini a înregistrat 100 cazuri de recuperare în sistem de rezidenţă, cu pacienţi care continuă terapia şi care au devenit abstinenți, şi oferă peste 150 de servicii specializate lunar. Specificul tratamentului rezidenţial este îmbinarea tratamentului ambulatoriu cu cel rezidenţial intens şi o post-cură complexă de 8 luni-un an. Un alt element de noutate este combinarea terapiilor în tratamentul rezidențial. La Dorna Arini se îmbină terapia experienţială cu terapia cognitivă, în contextul abordării holistice a schemei de terapie. Clinica este şi un exemplu de bune practici europene în domeniu, cu potenţial de dezvoltare, care a găsit mijloace de sustenabilitate prin aplicarea cu succes a acestui model de business.

Rezidenţa reprezintă un pas important în post-cură. După prima rezidenţă, fiecare pacient primeşte un raport de rezidenţă, iar unora dintre aceştia li se recomandă să reia tratamentul. Pentru unii dintre pacienţi terapia continuă în regim ambulatoriu (recomandări de la medici, terapie prin skype etc.) pentru a evita recăderile şi alunecările sau pentru atenuarea efectelor acestora.

Rezidenţa în cadrul Clinicii Rezidențiale ALIAT Dorna Arini se diferenţiază prin intensitatea mare şi complexitatea tratamentului (terapii cu o durată medie de 1-2 săptămâni, care se pot relua timp de 5 luni, recomandări psihiatrice cu 3 vizite pe săptămână), specificul tratamentului integrat, abordările terapeutice validate ştiinţific şi scalele de evaluare recomandate internaţional, multidisciplinaritatea tratamentului (programe de terapie sportivă cu trasee montane de parcurs în 1-2 zile alături de terapeutul sportiv, psihoterapie de grup, intervenţii individuale, exerciţii de dezvoltare personală şi de mindfulness, jocuri sportive de indoor, art-terapie, meloterapie, terapie ocupațională etc). De asemenea, Clinica organizează workshop-uri de consiliere pentru membrii familiei dependenţilor.

“Nu am conştientizat niciodată, de când profesez, că oamenii pot să aibă atât de multă încredere în alţi oameni, noi, cei din echipa terapeutică… Am văzut în aceste zile atât de multe emoţii frumoase de la oamenii care au fost acolo, încât cu greu mi-am stăpânit propriile emoţii date de vulnerabilitatea mea de OM, ca să pot fi alături de clienţii mei în procesul terapeutic, aşa cum i-am obişnuit… cu tot sufletul meu şi cu tot ce ştiu. Sunt recunoscătoare că ei îmi dau voie să fiu acolo… în viaţa şi sufletul lor”, a declarat psihoterapeutul Alina Ciupercovici, managerul Clinicii ALIAT Dorna Arini, Coordonator Regional ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Adicţiilor şi Toxicomaniilor), Manager Clinica ALIAT Suceava.

“La Clinica ALIAT Dorna Arini suntem martori la naşterea unei iniţiative româneşti inovatoare, la naşterea unui tratament inovator pur românesc în domeniul adicţiilor, pornind de la nevoile pacienţilor. Actualele servicii de stat nu răspund la nevoile acestora. Pacienţii români au nevoie de o oră de psihoterapie pe săptămână, de asemenea ei nu-şi permit să stea departe de familie, de locul de muncă. În acest context, intervenţia de la Dorna Arini are un merit extraordinar: acela de a folosi resursele locale, s-a creat o echipă de profesionişti foarte bine sudată, dispusă să inoveze continuu. Această echipă a modificat constant formula şi e un motiv de mândrie pentru această zonă, noi ca români ar trebui să susţinem acest demers. Puţină lume în sistemul medical românesc mai are capacitatea de a inova, de a folosi resursele locale“, a declarat şi psihiatrul Eugen Hriscu, Clinica ALIAT Bucureşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *