Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Concepte inovatoare pentru construcția de ferestre, prezentate de VEKA în cadrul Fensterbau Frontale 2018

VEKA Fensterbau Frontale

Anul acesta, în cadrul târgului Fensterbau Frontale de la Nuremberg, desfășurat în perioada 21-24 martie 2018, Grupul VEKA va prezenta cele mai recente soluții pentru construcția de ferestre. În cei aproximativ 1,000 de m2 ai standului, VEKA expune produse noi și prezintă concepte inovatoare și servicii proiectate pentru a asigura un viitor de succes.

„VEKA – modelând viitorul” este sloganul expoziției pe care compania o va avea la cel mai important târg internaţional pentru construcția de ferestre și uși. Spațiul expozițional este nou proiectat, iar furnizorul de sisteme PVC exclusiv clasa A va prezenta aici un pachet complex de soluții ce răspund provocărilor aduse de industrie: exemple pentru utilizarea digitizării în construcția de ferestre, integrarea facilă și naturală a ferestrelor în conceptele caselor inteligente ori soluții de accesibilitate. Acestea sunt doar câteva dintre noutățile pe care vizitatorii le vor putea vedea la standul VEKA de la Fenstersbau Frontale 2018.

VEKA Fensterbau Frontale

„La VEKA, atunci când ne referim la modelarea viitorului, avem în vedere mai mult decât să fim un partener puternic, de încredere, capabil să ofere producătorilor de ferestre inovații practice și produse sofisticate. Noi preferăm să ne concentrăm atenția asupra domeniilor potrivite și să venim cu soluții care să asigure partenerilor noștri succes în viitor, prin inovație.”, explică Bonifatius Eichwald, Membru al Comitetului Executiv VEKA pentru vânzări și marketing. De aceea, tehnicienii cu experiență ai companiei lucrează îndeaproape cu echipe interdisciplinare de dezvoltatori, pentru a aduce la maturitate concepte din piață sau pentru a optimiza soluțiile deja folosite.

La fel ca la edițiile precedente, standul oferă suficient spațiu pentru a fi prezentată gama de sisteme VEKA, alături de întregul pachet de oferte. Anumite zone au fost reproiectate și realiniate, pentru a reflecta mai bine schimbările de design și funcționalitate. Elementele de fațadă de mari dimensiuni și de înaltă calitate încorporează structura și zona funcțională. Rafinarea acestor elemente cu VEKA SPECTRAL și tehnologia exclusivă a suprafeței, oferă un aspect armonios standului și, în egală măsură, demonstrează versatilitatea noii tehnologii de redefinire a suprafețelor – VEKA SPECTRAL.

„Ne bucurăm că, în ceea ce privește construcția de ferestre, suntem aliniați cu piețele mari din Europa. Tehnologia nouă pe care VEKA o folosește la nivel global este prezentă și pe piața din România, iar imediat după închieierea expoziției de la Nuremberg, atât VEKA SPECTRAL, cât și sistemul SOFTLINE 76, vor fi introduse rapid și pe piața autohtonă. Ne dorim să mulțumim așteptările clienților noștri, tocmai de aceea, eforturile noastre se concentrează spre soluții prin care să ne ridicăm la nivelul exigențelor tot mai mari.”, a declarat Alexandru Oancea, Marketing Manager VEKA România.

Profesioniștii care vor vizita standul VEKA din cadrul târgului vor fi întâmpinați de o zonă de expoziție cu un design spațios, unde VEKA prezintă o gamă variată de produse și de design. Posibilitățile de construcție a ferestrelor prezentate, inclusiv noul sistem SOFTLINE 76, sunt deja disponibile în producție. Desigur, baza acestora este întotdeauna calitatea de clasă A a profilelor VEKA, ce respectă standardele DIN EN 12608. Zona expozițională va avea și un spațiu adiacent dedicat întâlnirilor, ideal pentru discuții și schimburi de opinii între experții în domeniu.

Mai mult, standul va dispune de o suprafață de 150 de m2 la etaj. Aici vizitatorii vor putea experimenta soluțiile oferite de VEKA pentru a susține dezvoltarea construcției ferestrelor. Astfel, vor fi afișate soluții pentru accesibilitate, memoria digitală a produselor IPS, programul online de planificare VEKA – WinDoPlan, cu interfață BIM, modalități practice de lipire a sticlei, conceptul VEKA pentru automatizări specifice caselor inteligente și, de asemenea, înalta compatibilitate a platformei sistem SOFTLINE, pentru o mai mare eficiență economică. Toate acestea nu doar că ajută partenerii VEKA să aibă avantajul calității și al competitivităţii pe piață, ci le oferă răspunsuri pentru cele mai importante trenduri din piața de profil. Mai multe detalii despre gama completă de servicii oferite de VEKA pot fi consultate accesând www.fereastraveka.ro sau www.veka.ro.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.