Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Compania URBB a mentinut evolutia pozitiva si in 2011

Compania United Romanian Breweries Bereprod a înregistrat în 2011 o creştere de 6% în volum a vânzărilor cumulate pe cele trei pieţe pe care este prezentă – bere, băuturi răcoritoare şi apă minerală -, faţă de anul 2010. Aceasta se traduce la nivelul cifrei de afaceri a companiei printr-o majorare de  8% faţă de anul anterior.

Rezultatele înregistrate se datorează în special creşterii cu 7% în volum a vânzărilor de bere şi a creşterii cu 46% faţă de anul anterior a brand-ului Bilbor pe segmentul apelor minerale.

“La începutul anului 2011 am estimat o creştere a volumului de vânzări cu 10%, chiar dacă Hezy Ovadiaurma un an dificil din punct de vedere economic, cu provocări pe toate pieţele pe care activam. Ştiam ca setarea unor obiective optimiste te ajuta sa evoluezi într-o direcţie pozitivă, si iată că începem anul 2012 tot pe un trend crescator.

Suntem concentraţi asupra consolidării poziţiei mărcilor din portofoliul companiei noastre pe segmentele pe care activează şi vom continua să demonstrăm consumatorilor noştri că fac alegerea potrivită.”, a declarat Hezy Ovadia, Preşedinte URBB.
Rezultate 2011

    * Cota de piaţă a URBB pe segmentul bere a crescut în 2011, ajungând la aproximativ 11%, conform estimărilor companiei.
    * Vânzările de bere au reprezentat 83% din totalul volumului de vânzări la nivel de companie, iar mărcile de bere din portofoliu cu cele mai mari creşteri procentuale înregistrate în 2011 sunt Skol şi Tuborg.
    * Exportul a continuat să crească şi în 2011, depăşind cu 40% volumul din anul precedent şi reprezentând peste 3% din vânzările de bere ale companiei.
    * Marca Carlsberg, care s-a repoziţionat în 2011 la nivel internaţional, a înregistrat rezultate de vânzări similare cu cele din anul precedent, în condiţiile scăderii segmentului de bere super-premium. Ca urmare a repozitionarii si noii strategii de comunicare a brandului, a doua jumatate a anului 2011 a adus o crestere procentuala de peste 10% fata de anul anterior.
    * Piaţa băuturilor necarbonatate a continuat să fie puternic impactata de criza economică, înregistrând şi în 2011 scăderi de peste 10%, în special pe segmentele juice & nectar. Marca Granini, lider în domeniul calităţii şi imaginii, a crescut cu 13% volumul de vânzări juice & nectar, însă a înregistrat scăderi în volumul de still drinks, categorie cu pondere de aproximativ 80% în vânzările Granini în România.
    * Apa minerală Bilbor, cel mai nou produs în portofoliul URBB, îşi consolidează poziţia pe piaţa apelor minerale, înregistrând în 2011 o creştere a volumului cu 46%. În totalul volumului de vanzari Bilbor în 2011, 44% reprezintă apa minerală carbonatată, iar 56% varianta necarbonatată, în acord cu tendinţele pieţei.

Planuri 2012
În ceea ce priveşte anul 2012, Hezy Ovadia a declarat: “Şi pentru anul acesta ne propunem să continuăm cresterea cotei de piaţă prin obţinerea unor rezultate superioare pe segmentele pe care activăm şi prin consolidarea poziţiei pe segmentele de băuturi răcoritoare şi apă minerală. Considerăm că vom reuşi să evoluăm pe acest trend pozitiv prin investiţii constante în marketing, creşterea gradului de prezenţă a produselor noastre pe piaţă şi eficientizarea intregului lanţ de activităţi prin care produsele ajung la consumatori.”

Investiţii 2012:
Hezy Ovadia a declarat: “Vom continua să investim în România, investitia planificata pentru 2012 fiind de 4 milioane EUR. Această sumă se va îndrepta către îmbunatăţirea sistemului de distribuţie şi a liniilor de îmbuteliere, modernizarea sistemului informatic precum şi investitii operationale in materiale care sa asigure creşterea vizibilitatii produselor noastre pe piaţă.

În plus, vom continua să investim în protecţia mediului, atât în tehnologii care respectă mediul înconjurător, cât şi în programul de responsabilitate socială Umbrela Verde şi competiţia Capitala Verde a României.“

Bucuresti, 10.02.2012

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.