Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Compania TOPEX si partenerul sau din Spania, Xacom Comunicaciones

au lansat cu succes noua versiune a router-ului Bytton în tehnologia HSUPA
TOPEX, producător tradiţional de echipamente de telecomunicaţii şi provider de soluţii NGN, anunţă lansarea noii versiuni a router-ului Bytton cu module încorporate Sierra Wireless pentru reţeaua HSUPA, împreună cu partenerul său din Spania, Xacom Comunicaciones.
Sierra Wireless furnizează module atât pentru terminalele Fix-Mobil TOPEX cât şi pentru Gateway-urile GSM, permiţând companiei să construiască echipamente profesioniste recunoscute pentru inovaţie şi calitate.

Prin intermediul parteneriatului cu Xacom, compania TOPEX are posibilitatea să îşi distribuie echipamentul Bytton pe piaţa din Spania şi să îşi extindă relaţiile de business şi reţeaua de distribuţie cu ajutorul unui jucător recunoscut pe piaţa de telecomunicaţii datorită profesionalismului şi experienţei sale.

Utilizând opţiunea HSUPA, noul router-ul Bytton furnizează viteză de upload de până la 1.44 Mbps. Se oferă în acest fel posibilitatea utilizatorilor acestui echipament de a accesa internetul la viteze de până la 7.2 Mbps în întreaga acoperire a reţelei 3G şi de a se folosi de servicii de comunicare îmbunătăţite.
Noua versiune a echipamentului Bytton este o variantă upgradată a router-ului TOPEX Bytton HSDPA folosit de Vodafone Romania pentru serviciul MultiOffice 3G Broadband şi reprezintă un echipament All-In-One care serveşte în acelaşi timp ca terminal  de apeluri de voce şi router pentru acces la Internet, ca punct de acces WIFI, ca router VPN cu Firewall, Server LAN şi Server de Supraveghere Video. Router-ul acţionează şi ca instrument de optimizare a apelurilor fix-mobil cu capabilitate de Least Cost Routing.

Tehnologia HSUPA, recent lansată de Vodafone România în toată reţeaua 3G românească, reprezintă o îmbunătăţire a reţelelor 3G+ (sau HSDPA – High Speed Downlink Packet Access) şi oferă performanţe mai bune în transmiterea datelor ajutând la promovarea serviciilor mobile IP în piaţă. Cu tehnologia HSUPA operatorii pot furniza servicii şi aplicaţii într-un mod mai eficient din punct de vedere al costului, prin urmare, recuperându-şi mai repede investiţiile.

"Colaborarea noastră cu Xacom Comunicaciones şi Sierra Wireless este o confirmare a misiunii companiei noastre care constă în dorinţa de a ne dezvolta continuu portofoliul de parteneri furnizând servicii şi produse inovative.”, a declarat Dl. Constantin Dumitrescu, Director de Marketing şi Vânzări în cadrul companiei TOPEX.

“Suntem încrezători că realizarea cu succes a acestei lansări se va concretiza în satisfacţia clienţilor noştri datorită echipamentului performant furnizat de TOPEX.”, a adăugat Dl. Dumitrescu.

Bucuresti, 23.04.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.