Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Compania Orchid susține un program esențial al Fundației Baylor marea Neagră, „Am nevoie de lapte”

În 2021, Fundația Baylor Marea Neagră va avea asigurate fondurile necesare pentru acoperirea necesarului de lapte praf pentru copiii persoanelor care trăiesc cu HIV.

„Dacă transmiterea infecției cu HIV poate fi oprită, considerăm că este o datorie să ajutăm. Știm că la Fundația Baylor Marea Neagră se fac eforturi pentru ca părinții care trăiesc cu HIV să poată avea copii sănătoși: de la monitorizarea stării de sănătate și consilierea psihologică a viitorilor părinți, la programe care au ca rezultat crearea de instrumente care permit informarea și educarea viitoarelor mame.
Ne place să credem că ajutăm la conturarea unui viitor mai senin atât prin domeniul în care activăm, cel al energiei regenerabile cât și prin susținerea acestui program. Ne asigurăm că părinții își îndeplinesc cel mai arzător vis, acela de a avea copii sănătoși. Reînnoim astfel angajamentul nostru de a ajuta copiii prețioși, asigurându-le celor care se vor naște în 2021 laptele praf care le garantează sănătatea.
Facem acest lucru știind că, pentru copiii expuși la HIV pe durata sarcinii, hrănirea exclusiv cu lapte praf face diferența între oprirea transmiterii HIV de la mamă la copil și umbra apăsătoare a unui tratament medical de urmat toată viața. Suntem în continuare acolo unde comunitatea are nevoie de noi,” a declarat Andrei Muntmark, administratorul companiei Orchid.

Am nevoie de lapte

„În prezent se află în monitorizarea echipei noastre multidisciplinare șase viitoare mame, paciente ale fundației. Programul „Am nevoie de lapte” reduce riscul transmiterii post-natale a infecţiei cu HIV.
Există 99% șanse ca o mamă care trăiește cu această infecție cronică să aibă un copil sănătos, fără HIV. La Baylor România asigurăm condiţiile strict necesare pentru ca mamele cu HIV să nu alăpteze.
Oferim consiliere cu privire la opțiunile adecvate diagnosticului de infecție cronică, inclusiv cu privire la prevenirea transmiterii infecției la copil, din momentul diagnosticării pentru unele dintre viitoarele mame, pentru altele odată ce se apropie de vârsta adultă și își doresc să înceapă o relație.
Trebuie să recunoaștem că este mult mai ușor pentru colegele noastre din echipa psiho-socială să pornească la drum în 2021 știind că pentru copiii care urmează să se nască în următoarele luni există deja fondurile necesare pentru hrană: cantitatea necesară de lapte praf va fi predată familiilor acestora lunar,” a declarat Ana-Maria Schweitzer, director executiv, Fundația Baylor Marea Neagră.

Alăptarea este contraindicată pentru mamele care trăiesc cu HIV, deoarece virusul este prezent în laptele matern. Aceasta nu este singura situație în care alăptarea este contraindicată*; la fel se procedează în cazul altor infecții sau diagnostice.

Copiii născuți din mame care trăiesc cu HIV sunt monitorizați până la împlinirea vârstei de 18 luni când, prin teste de laborator, transmiterea infecției poate fi infirmată.

Echipa de teren a fundației, din care fac parte un medic, un asistent medical, un asistent social și un psiholog se asigură că sunt respectate toate măsurile pentru reducerea riscului de transmitere de la mamă la copil a infecţiei cu HIV, prin consultații periodice și vizite la domiciliul beneficiarilor.

* Situații în care alăptarea este contraindicată:

  • copil cu galactozemie;
  • mamă diagnosticată cu una din următoarele infecții: HIV, infecție TBC activă, hepatită B, hepatită C, infecție HTLV, infecție cu virus herpes simplex cu leziuni active la nivelul sânului, sifilis, malarie;
  • mame diagnosticate cu insuficientă cardiacă, renală sau hepatică, boli neoplazice, afecțiuni psihice grave, scleroză în plăci, diabet zaharat decompensat ori care urmează chimio/radioterapie;
  • mamă consumatoare/dependentă de droguri;
  • mame aflate sub tratament cu anumite medicamente.

Viitoarele mame primesc informațiile necesare de la medicul care le monitorizează sarcina, inclusiv cu privire la alăptare și/sau metode alternative de hrănire.

Informații utile pentru medici pot fi accesate aici: LactMed, baza de date aparținând National Library of Medicine (SUA). Aceasta conține informații legate de medicamente/alte substanțe la care ar putea fi expuse mamele care alăptează. Pot fi verificate contraindicațiile pentru alăptare, concentrația probabilă a unor substanțe medicamentoase în laptele matern sau în sângele copilului, ori potențialele efecte adverse asupra copilului alăptat. LactMed poate oferi sugestii pentru înlocuirea unui medicament cu unul alternativ, cu mai puține efecte adverse.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *