Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Comoara”, cel mai recent film al lui Corneliu Porumboiu, va avea pe 21 mai premiera mondiala

la Cannes

Filmul Comoara | The Treasure, în regia lui Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială în cadrul secțiunii oficiale Un Certain Regard a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, joi, 21 mai.

Vor avea loc două proiecții, ambele la Sala Debussy(1068 locuri, a doua ca marime din Palatul Festivalului de la Cannes), la ora 11:00 și respectiv 16:30. O a treia proiecție este programată vineri, 22 mai la ora 15:30 la Sala Bazin.

Filmul va avea premiera în România pe 29 mai și va putea fi văzut în peste 20 de orașe din țară.

Sinopsis:
Costi lucrează la primărie și duce o viață liniștită, cum îi place lui să spună. Seara obișnuiește să-i citească povești fiului său de 6 ani. Preferata lor e Robin Hood.

Într-o seară, un vecin îl roagă să-i împrumute niște bani. E disperat, banca i-a scos apartamentul la vanzare. Costi ezită, l-ar împrumuta pe vecin, dar asta i-ar periclita liniștea, are și el credite la bancă. Îl refuză și se întoarce la fiul său și la Robin Hood. Vecinul revine. Îi spune că în satul bunicilor săi există o legendă: se zice că străbunicul său ar fi îngropat o comoară în curtea casei, înainte de venirea comuniștilor la putere. În cazul în care Costi va plăti pe cineva cu un detector de metale și vor găsi comoara, o vor impărți jumătate – jumătate. Costi nu stă prea mult pe gânduri. De a doua zi caută pe cineva cu un detector de metale…

Rolurile principale sunt interpretate de Cuzin Toma (Aferim, Câinele japonez, Domnișoara Cristina), Adrian Purcărescu și actorul amator Corneliu Cozmei. Cuzin Toma joacă alături de soția lui, Cristina și băiatul lor, Nicodim, în vârstă de 8 ani.

În alte roluri îi puteți vedea pe actorii: Florin Kevorkian, Laurențiu Lazăr, Ciprian Mistreanu, Marius Coandă, Dan Chiriac, Clemence Valleteau, Iulia Ciochină, Radu Bânzaru.

Mai multe despre film puteți afla de pe website-ul oficial al filmului: www.filmulcomoara.ro.

Imaginea filmului este semnată de Directorul de imagine Tudor Mircea, cu care Corneliu a colaborat și la Când se lasă seara peste București sau Metabolism, iar producția este asigurată de Marcela Ursu(42 Km Film), în coproducție cu Les Films de Worso și Rouge International. Proiectul este susținut de CNC România (Centrul Național al Cinematografiei), ARTE, EURIMAGES, CNC Franța (Centre national du cinéma et de l’image animée), cu participarea HBO România, Nestle și UPC România.

„Titlul evocă fascinația noastră pentru aur care, in mod simbolic, este ca un soare pe care îl căutăm în pământ. Pentru mine toată această grădină este o parte a istoriei noastre. În scenele lungi personajele dau senzația că sunt pierdute, traiectoriile lor sunt labirintice. Nu ajungem niciodată să le localizăm. Gravitează în jurul copacului lovit de fulger, tăiat în două de lumină într-un fel… Trei personaje caută cu disperare ceva în pământ, este si comic si tragic in acelsi timp.“ a spus recent Corneliu Porumboiu într-un interviu despre film.

Premiera în România va avea loc în data de 29 mai 2015, iar 42 KM FILM este compania de distribuție a filmului în România.

Mai multe detalii găsiți și pe pagina: www.facebook.com/filmulcomoara, iar accesând link-ul de mai jos puteți urmări trailerul filmului conceput de Good Hands: https://www.youtube.com/watch?v=8h2IsBHThQk.

Corneliu Porumboiu este regizor și scenarist, cunoscut pentru lungmetrajele A fost sau n-a fost? (2006), Polițist, Adjectiv (2009), Când se lasă seara peste București sau Metabolism (2013) și documentarul Al doilea joc (2014), selectat la Festivalul International de Film de la Berlin în sectiunea Forum. A primit premiul pentru debut Camera d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2006, pentru A fost sau n-a fost?, iar în 2009, Poliţist, adjectiv a primit premiul FIPRESCI şi premiul juriului secţiunii Un Certain Regard.

Parteneri de promovare: Dacia, Institutul Cultural Român, TVR, Cocor Media Channel, Tudor Personal Taylor, Cinemagia, Music Channel, Cărturești, Urban.ro, Cinema Rx, Digi 24, 220.ro, Cinefan, Sub 25, Apropotv.ro, Film Reporter, All About Romanian Cinema, Veioza Arte, Cooperativa Urbană, Locked In – Room Escape Challenge, Getica OOH.

Cannes / Bucuresti, 18.05.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.