Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisia va pune la dispozitie 244 milioane EUR pentru 183 de noi proiecte in domeniul mediului

Comisia Europeană a aprobat (astăzi) finanţarea a 183 de noi proiecte desfăşurate în cadrul programului LIFE+, fondul pentru mediu al Uniunii Europene. Proiectele implică toate statele membre UE şi includ acţiuni în domeniul conservării naturii, al schimbărilor climatice, al tehnologiilor curate, al politicii de mediu şi al informării şi comunicării privind chestiunile legate de mediu. Proiectele reprezintă, în ansamblu, o investiţie totală de circa 530 milioane EUR, din care 244 milioane EUR vor reprezenta contribuţia UE.

Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Programul LIFE+ continuă să acorde sprijin financiar unor proiecte inovatoare, de înaltă calitate, cu un nivel ridicat de valoare adăugată pentru UE. Aceste noi proiecte nu numai că vor contribui semnificativ la conservarea naturii şi îmbunătăţirea mediului (de exemplu prin combaterea schimbărilor climatice), dar vor ajuta la sensibilizarea opiniei publice din întreaga Europă cu privire la principalele probleme de mediu cu care ne confruntăm, cum ar fi întreruperea raportului de condiţionalitate dintre creştere şi utilizarea resurselor”.

În urma celei mai recente cereri de propuneri, care s a încheiat în septembrie 2010, Comisia a primit 748 de candidaturi. Dintre acestea, 183 au fost selecţionate pentru cofinanţare în cadrul celor trei componente ale programului: LIFE+ Natură şi biodiversitate, LIFE+ Politică şi guvernanţă în materie de mediu şi LIFE+ Informare şi comunicare. Dintre aceste proiecte, 55 implică parteneri din mai multe state membre.

Proiectele LIFE+ Natură şi biodiversitate vizează ameliorarea stării de conservare a unor specii şi habitate pe cale de dispariţie. Dintre cele 203 propuneri primite, Comisia a ales pentru finanţare 64 de proiecte depuse de parteneriate formate din organisme de conservare a naturii, autorităţi guvernamentale şi alte părţi interesate. Proiectele urmează să se realizeze în 18 state membre şi reprezintă o investiţie totală de 223 milioane EUR, din care UE va furniza în jur de 125 milioane EUR.

Cele mai multe dintre ele (55) se înscriu în categoria „Natură” şi vor contribui la implementarea directivelor „Păsări” şi/sau „Habitate” şi la dezvoltarea reţelei Natura 2000. Celelalte nouă sunt proiecte din sfera biodiversităţii, o nouă categorie de proiecte LIFE+ destinată iniţiativelor pilot care abordează aspecte mai vaste ce ţin de biodiversitate. Investiţia totală în proiectele „Biodiversitate” se va ridica la 18,3 milioane EUR.

Componenta LIFE+ Politică şi guvernanţă în materie de mediu promovează proiecte pilot care contribuie la dezvoltarea de politici, tehnologii, metode şi instrumente inovatoare. Din cele 399 propuneri primite, Comisia a ales pentru finanţare 104 proiecte propuse de o gamă largă de organizaţii din sectorul public şi privat. Proiectele selecţionate, care se vor desfăşura în 18 state membre, reprezintă o investiţie totală de 286 milioane EUR, din care aproximativ 109 milioane EUR vor reprezenta contribuţua UE. Cea mai mare parte a acestor fonduri a fost alocată pentru proiecte având ca obiect deşeurile şi resursele naturale (în jur de 143 milioane EUR, pentru 51 de proiecte).

Comisia va contribui cu peste 16 milioane EUR la 14 proiecte care abordează în mod direct schimbările climatice, bugetul total fiind de 40 milioane EUR. Acestora li se adaugă 12 proiecte care se concentrează pe alte subiecte, dar care vor avea şi un impact indirect asupra emisiilor de gaze cu efect de seră. Proiectele respective sunt evidenţiate în anexa la prezentul comunicat de presă. Apa este un alt domeniu important de interes, cu nouă proiecte selecţionate. Celelalte 30 de proiecte vizează teme diverse precum aerul, substanţele chimice, mediul şi sănătatea, pădurile, inovarea, zgomotul, protecţia solului, abordările strategice şi mediul urban.

Proiectele LIFE+ Informare şi comunicare pun în evidenţă problemele de mediu, diseminează informaţii pe această temă şi oferă activităţi de formare şi de sensibilizare a publicului cu privire la prevenirea incendiilor forestiere. Dintre cele 146 propuneri primite, Comisia a selecţionat pentru finanţare 15 proiecte propuse de diferite organizaţii publice şi private din domeniul naturii şi/sau al mediului care se ocupă de aspecte precum biodiversitatea, schimbările climatice, deşeurile şi apa.

Proiectele se desfăşoară în opt state membre şi reprezintă o investiţie totală de 20,4 milioane EUR, din care UE va furniza în jur de 10,1 milioane EUR. Comisia ia notă cu satisfacţie de creşterea semnificativă a cuantumului fondurilor dedicate proiectelor LIFE+ Informare şi comunicare. Șapte dintre cele 15 proiecte au ca obiect diseminarea informaţiilor privind natura şi biodiversitatea, celelalte opt concentrându se pe alte teme legate de mediu.

Context

LIFE+ este instrumentul financiar european pentru mediu și are un buget total de 2 143 miliarde EUR pentru perioada 2007 2013. Comisia lansează în fiecare an câte o cerere de propuneri pentru proiecte LIFE+.

Pagini Utile

* Pentru un rezumat al tuturor noilor proiecte cu finanţare LIFE+, defalcate pe ţări, a se vedea anexa:
//ec.europa.eu/environment/life/news/press/index.htm#annexes2010

* Pentru mai multe detalii cu privire la noile proiecte din cadrul componentei „Natură şi biodiversitate”, a se vedea:
//ec.europa.eu/environment/life/publications/lifepublications/compilations/documents/natcompilation10.pdf

* Pentru mai multe detalii cu privire la noile proiecte din cadrul componentei „Politică şi guvernanţă în materie de mediu”, a se vedea:
//ec.europa.eu/environment/life/publications/lifepublications/compilations/documents/envcompilation10.pdf

* Pentru mai multe detalii cu privire la noile proiecte din cadrul componentei „Informare şi comunicare”, a se vedea:
//ec.europa.eu/environment/life/publications/lifepublications/compilations/documents/infcompilation10.pdf

* Pentru orice informaţii cu privire la programul LIFE+, a se vedea:
//ec.europa.eu/life

* De asemenea, se pot contacta autorităţile naţionale competente:
//ec.europa.eu/environment/life/contact/nationalcontact/index.htm

* Persoane de contact:
Joe Hennon (+32 2 295 35 93)
Monica Westeren (+32 2 299 18 30)

Bucuresti, 19.07.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.