Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisia publica primul tablou de bord al UE in domeniul transporturilor

Comisia Europeană a publicat pentru prima dată joi, 10 aprilie, un tablou de bord al UE în domeniul transporturilor. Acesta compară rezultatele statelor membre, grupate în 22 de categorii legate de transport, și evidențiază pentru cele mai multe dintre aceste categorii primele cinci țări fruntașe și ultimele cinci, cu cele mai slabe rezultate. Olanda și Germania se află pe primele locuri cu rezultate foarte bune la 11 categorii, urmate de Suedia, Marea Britanie și Danemarca.

Obiectivul acestui prim tablou de bord al UE în domeniul transporturilor este acela de a oferi o imagine asupra diversității rezultatelor înregistrate de statele membre în acest domeniu, în întreaga Europă, și de a sprijini statele membre în identificarea deficiențelor și în definirea priorităților în materie de politici și investiții. Tabloul de bord reunește date provenite din diverse surse (de exemplu, Eurostat, Agenția Europeană de Mediu, Banca Mondială și OCDE). Comisia intenționează să îmbunătățească indicatorii în anii următori, în dialog cu statele membre, cu reprezentanții sectorului și cu alte părți interesate, și să monitorizeze progresele statelor membre în timp.

Comisarul Siim Kallas, vicepreședinte al Comisiei responsabil cu mobilitatea și transporturile, a declarat pe marginea acestui subiect: „Noul tablou de bord este un instrument extraordinar, care ilustrează vizual stadiul în care ne aflăm în demersul nostru de a eficientiza sistemele de transport, făcându-le mai ușor de utilizat, mai sigure și mai ecologice. El poate, desigur, să ofere doar o imagine de ansamblu, însă pentru Comisie și pentru statele membre constituie în același timp un punct de referință și o sursă de inspirație în activitatea noastră comună”.

Tabloul de bord poate fi consultat fie pe moduri de transport (rutier, feroviar, pe apă și aerian), fie în funcție de următoarele categorii:

  • Piața unică (acces la piață, reglementare)
  • Infrastructură
  • Impactul asupra mediului
  • Siguranță
  • Transpunerea legislației UE
  • Încălcarea legislației UE
  • Inovare și cercetare
  • Logistică.

În majoritatea tabelelor obținute, primele cinci țări fruntașe sunt marcate cu verde, iar ultimele cinci, cu cele mai slabe rezultate, sunt evidențiate cu roșu.

Tabloul de bord este completat de statistici pentru fiecare țară (cheltuielile pentru transport, ponderea diferitelor moduri de transport, cheltuieli din fondurile UE în domeniul transporturilor).

Pentru mai multe informații referitoare la fiecare țară în parte, vă rugăm să consultați MEMO/14/277.

Tabelul de mai jos indică de câte ori apare fiecare țară printre fruntași și de câte ori printre statele cu cele mai slabe rezultate. Punctajul total este calculat prin scăderea punctajelor negative din cele pozitive:

Pagini Utile

  • Urmăriți activitatea vicepreședintelui Kallas pe Twitter

Bucuresti, 10.04.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.