free download 78 travel guides written by experts

Comisia prezintă progresele înregistrate de Albania și Macedonia de Nord

Comisia a prezentat astăzi, 2 martie, informații actualizate privind progresele înregistrate de Albania și Macedonia de Nord pe calea continuării reformelor legate de statul de drept, în special în domeniile stabilite de Consiliu în iunie 2018.

Cele două țări au obținut noi rezultate concrete și durabile și, prin urmare, recomandarea Comisiei privind deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord rămâne valabilă.

La prezentarea rapoartelor, comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a declarat:
„După adoptarea în luna februarie a metodologiei revizuite pentru procesul de aderare, prezentăm astăzi informațiile noastre actualizate privind Albania și Macedonia de Nord, care arată că aceste țări și-au intensificat eforturile și au obținut noi rezultate concrete și durabile în domeniile-cheie identificate în Concluziile Consiliului din iunie 2018.
Comisia își menține cu fermitate recomandările privind deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord și sper că statele membre vor lua o decizie favorabilă în săptămânile următoare”.

2020 – eforturi în cadrul unei abordări axate pe trei direcții

Balcanii de Vest reprezintă o prioritate pentru Comisie, care urmează o abordare axată pe trei direcții în 2020. La 5 februarie, Comisia și-a prezentat propunerea de a impulsiona procesul de aderare la UE, făcându-l mai credibil, mai dinamic, mai previzibil și mai politic și imprimându-i o orientare politică mai puternică.

Comisia prezinta progresele inregistrate de Albania si Macedonia de Nord

În paralel, Comisia își menține cu fermitate recomandările privind deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, întrucât ambele continuă să obțină rezultate în materie de reforme. În al treilea rând, în vederea pregătirii Summitului UE-Balcanii de Vest, care va avea loc la Zagreb în perioada 6-7 mai, Comisia va prezenta un plan de dezvoltare economică și de investiții pentru această regiune.

În informațiile actualizate prezentate astăzi, Comisia descrie în mod faptic și obiectiv progresele înregistrate de cele două țări din iunie 2018 și până în prezent în domeniile evidențiate de Consiliu.

În cazul Albaniei, informațiile actualizate evidențiază progresele înregistrate în punerea în aplicare a reformei justiției și în procesul de verificare a judecătorilor și a procurorilor, bilanțul măsurilor luate în materie de luptă împotriva corupției și a criminalității organizate, inclusiv în ceea ce privește cultivarea canabisului și traficul de droguri tari.

Informațiile actualizate prezintă și alte aspecte relevante, cum ar fi acordul privind calea de urmat în vederea reformei electorale și eforturile de reducere a numărului de cereri de azil nefondate.

În cazul Macedoniei de Nord, informațiile actualizate vizează măsurile importante luate pentru a consolida independența sistemului judiciar, inclusiv adoptarea recentă a legii revizuite privind Ministerul Public. Informațiile actualizate evidențiază îmbunătățirea rezultatelor obținute în combaterea corupției și a criminalității organizate, precum și înregistrarea de progrese în ceea ce privește reforma serviciilor de informații și a administrației publice.

Context

În aprilie 2018, Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord. În iunie 2018, Consiliul a recunoscut progresele înregistrate și a stabilit calea de urmat în vederea deschiderii negocierilor de aderare, în funcție de progresele înregistrate în anumite domenii-cheie.

În urma noilor recomandări favorabile formulate de Comisie în mai 2019, Consiliul a amânat luarea unei decizii în luna iunie, apoi în luna octombrie 2019, înainte de a hotărî să revină asupra chestiunii extinderii înainte de summitul de la Zagreb din mai 2020.

Consiliul Afaceri Generale din martie 2020 ar urma să discute calea de urmat în privința politicii de extindere, pe baza metodologiei revizuite, precum și progresele înregistrate de Macedonia de Nord și Albania, în vederea deschiderii negocierilor de aderare.

Peste câteva luni, Comisia Europeană va prezenta, în cadrul pachetului său anual privind extinderea, o evaluare mai detaliată a situației de ansamblu a progreselor înregistrate de toți partenerii procesului de aderare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *