Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisia Europeana acorda cetateniei un loc central in cadrul politicilor in materie de justitie

si afaceri sociale

Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar european pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie va lansa zilele următoare un apel prin care statele membre sunt invitate să acorde cetățenilor un loc central în cadrul politicilor în materie de justiție și afaceri sociale. Vicepreședintele Reding va prezenta, pentru prima dată, Raportul privind cetățenia Uniunii miniștrilor justiției în cadrul unei reuniuni ce va avea loc pe 3 decembrie și miniștrilor afacerilor sociale pe 6 decembrie. Astfel cum a declarat președintele Baroso în orientările sale politice din septembrie 2009, UE dorește „o Europă în care oamenii să se afle în centrul acțiunilor sale”. Această viziune este reflectată în Tratatul de la Lisabona care conferă cetățenilor un loc central în cadrul politicilor UE. UE adoptă măsuri concrete pentru a face viața mai ușoară celor 12 milioane de cetățeni ai Uniunii care trăiesc în afara țărilor lor de origine. Comisia, care a adoptat Raportul privind cetățenia la 27 octombrie, a propus măsuri pentru a simplifica viața cetățenilor atunci când aceștia își exercită drepturile conferite de statutul de cetățean european de a se căsători, de a-și cumpăra o casă sau de a înmatricula un autovehicul în altă țară a UE (a se vedeaIP/10/1390și MEMO/10/525).

„Primul Raport privind cetățenia Uniunii prezentat vreodată acordă cetățenilor un rol central în cadrul politicilor UE”, a declarat Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar european pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie. „Am examinat obstacolele întâmpinate de europeni în viața lor de zi cu zi, atunci când trăiesc, muncesc și călătoresc în alte țări UE și am prezentat soluții practice pentru înlăturarea acestora. Aștept acum cu nerăbdare o colaborare strânsă cu guvernele naționale pentru punerea în practică a acestor soluții.”

În primul Raport privind cetățenia Uniunii prezentat vreodată sunt analizate problemele curente întâlnite de cetățeni atunci când aceștia își exercită drepturile conferite de UE și când aspecte ale vieții lor depășesc granițele naționale: de exemplu atunci când călătoresc, studiază, muncesc, se căsătoresc, își cumpăra o casă sau un autovehicul în altă țară a UE. Raportul cuprinde 25 de măsuri pe care Comisia preconizează să le adopte în următorii trei ani pentru a simplifica viața cetățenilor europeni:
– turiști/expatriați: Comisia va actualiza normele de protejare a turiștilor, de exemplu împotriva falimentului agentului de turism în timpul vacanței(IP/09/1824). Comisia va propune, de asemenea, modalități suplimentare de consolidare a drepturilor pasagerilor pentru toate mijloacele de transport și de aplicare a drepturilor pasagerilor care călătoresc cu avionul (de exemplu, în cazul unor întârzieri prelungite sau al anulării zborului). Comisia va consolida mai mult dreptul la protecție consulară pentru cetățenii Uniunii ale căror state membre de origine nu sunt reprezentate în țări terțe, prin întărirea cadrului legal și prin sensibilizarea sporită a cetățenilor și a personalului consular
– consumatori: Comisia îi va sprijini pe consumatori să obțină despăgubiri atunci când au probleme cu un comerciant, prin facilitarea soluționării rapide și necostisitoare, pe cale extrajudiciară, a litigiilor transfrontaliere, prin promovarea unor mecanisme alternative de soluționare a litigiilor și de mediere
– cupluri: Comisia va propune acte normative care să le permită cuplurilor internaționale să afle mai ușor ce instanțe sunt competente și legislația cărei țări se aplică unui bun imobiliar sau unor conturi bancare deținute în comun
– lucrători: Comisia dezvoltă un nou sistem pentru schimbul electronic de informații între administrațiile naționale pentru ca persoanele care lucrează în altă țară a UE să își poată transfera mai ușor și mai rapid drepturile de securitate socială
– proprietari de autovehicule: Comisia va propune acte legislative care să reducă birocrația și formalitățile de înmatriculare a autovehiculelor cumpărate dintr-o altă țară a UE și va rezolva situațiile în care cetățenii trebuie să plătească de două ori taxa de înmatriculare.

Pagini Utile

Informaţii suplimentare

Raportul de astăzi privind cetățenia este disponibil la sala de presă a Direcției Generale Justiție

Bucuresti, 02.12.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.