Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisia anunta finantari in valoare de 13,7 milioane de euro

pentru sprijinirea serviciilor publice digitale transfrontaliere

În urma colaborării reușite dintre statele membre ale UE, întreprinderile, administrațiile naționale, mediul academic, sectorul privat și comunitățile locale cu privire la o serie de proiecte pentru facilitarea activităților transfrontaliere legate de ședere, deținerea unui loc de muncă, efectuarea de studii și derularea de afaceri, Comisia Europeană investește 13,7 milioane de euro pentru a dezvolta în continuare serviciile publice digitale transfrontaliere. Noul proiect „e-SENS” (Electronic Simple European Networked Services) va contribui la dezvoltarea de servicii publice digitale care sprijină întreprinderile să își desfășoare activitatea atât în țara lor, cât și în alte state membre ale UE – inclusiv să demareze o afacere, să îndeplinească cerințele legale și să participe la licitații publice. De asemenea, proiectul va conecta serviciile digitale naționale destinate cetățenilor care vizitează un alt stat membru în scop turistic, pentru a munci sau a studia.

Doamna Neelie Kroes, vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat: „Conectarea multitudinii de servicii publice digitale de care dispunem în Europa în mod sigur și eficient aduce avantaje tuturor: guvernele pot eficientiza la maximum strategiile lor online, întreprinderile își pot reduce costurile aferente desfășurării de activități economice în cadrul pieței unice, iar cetățenii se confruntă cu mai puțină birocrație atunci când se deplasează în Europa.”

Iată câteva exemple privind modul în care e-SENS poate ajuta cetățenii europeni să valorifice la maximum posibilitățile oferite de piața unică:

  • Anja are o agenție de turism în Lituania, specializată în excursii în Portugalia, și dorește să creeze o agenție în Portugalia, care să organizeze excursii în țările baltice. Prin intermediul punctului unic de contact SPOCS disponibil 100% online, Anja poate să afle mai multe despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și să fie sprijinită pentru a efectua procedurile de înregistrare online.

  • De asemenea, Anja urmează să se căsătorească cu logodnicul său. Căsătoria va avea loc în orașul natal al acestuia, în Spania. Anja va putea să își înregistreze căsătoria online, de la domiciliul din Lituania, prin modulul STORK, folosindu-și actul de identitate electronic.

  • Lui Karel i s-au pierdut bagajele când a zburat de la Bruxelles la Atena. Nu a fost mulțumit de despăgubirea oferită de operatorul aerian în conformitate cu drepturile conferite pasagerilor de legislația UE. Prin intermediul e-CODEX el va putea iniția o procedură online privind o cerere cu valoare redusă, oriunde s-ar afla în Europa.

  • Sabrina se află în vizită la verii ei în Danemarca și își dă seama că i s-au terminat medicamentele pentru diabet. Din fericire, poate cumpăra medicamentele de la farmacie, chiar dacă se află în străinătate, prin intermediul sistemului epSOS eRețete.

Eficiența serviciilor publice digitale transfrontaliere se va îmbunătăți și mai mult atunci când acestea vor fi bazate pe o structură de bandă largă și de mare viteză în întreaga UE. Măsurile de promovare a investițiilor în rețele de mare viteză sunt un element al viitorului pachet al Comisiei care vizează construirea unui continent conectat.

Context

Începând din 2008, Comisia Europeană, în cooperare cu statele membre ale UE, întreprinderile, administrațiile naționale, mediul academic, sectorul privat și comunitățile locale, a inițiat proiecte-pilot de mari dimensiuni vizând servicii publice digitale transfrontaliere, pentru a dezvolta și a testa furnizarea continuă de servicii digitale transfrontaliere. Ca parte a proiectului e-SENS, peste 100 de parteneri din 20 de țări, din Portugalia până în Turcia, dezvoltă și implementează, pe baza unor standarde și specificații deschise, componente ale unor servicii interoperabile privind actele de identitate electronice, semnătura electronică, livrarea electronică și documentele electronice, pe care actori inovatori din sectorul public și privat să le poată utiliza pentru a crea noi servicii publice digitale, contribuind la „construirea, conectarea și creșterea” Europei.

Proiectele în cauză sunt:

Conectarea în siguranță a identităților electronice – proiectul STORK 2.0 contribuie la realizarea unui spațiu unic european de identificare și autentificare electronică. Acesta stabilește interoperabilitatea la nivel național și la nivelul UE a actelor de identitate electronice pentru persoane fizice și juridice (video).

Proceduri judiciare mai rapide – proiectul e-CODEX îmbunătățește accesul transfrontalier al cetățenilor și al întreprinderilor la servicii juridice în Europa, precum și interoperabilitatea dintre autoritățile din domeniul juridic din UE (video).

  • Servicii medicale mai bune – epSOS proiectează, dezvoltă și evaluează o infrastructură a serviciilor care să permită interoperabilitatea transfrontalieră a sistemelor de evidență electronică a datelor medicale (video).

  • Achiziții publice mai bune – rezultatele proiectului PEPPOL privind achizițiile publice electronice (transferat asociației non-profit „OpenPEPPOL”) ajută întreprinderile europene să colaboreze ușor și pe cale electronică cu autoritățile publice europene în procesele lor de achiziții (video).

  • Activități economice facilitate – rezultatele proiectului SPOCS permit întreprinderilor să își stabilească sedii în străinătate. Un set pentru începători le oferă acestora alternative electronice transfrontaliere continue la procedurile administrative lungi pe care întreprinderile trebuie să le urmeze de obicei atunci când încearcă să se extindă în alte țări (video).

Proiectul e-SENS se bazează pe aceste rezultate și va acționa ca o punte de legătură între faza pilot și fazele operaționale atunci când serviciile publice digitale transfrontaliere vor fi pe deplin disponibile. La proiect participă parteneri din 20 de țări: Austria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Turcia. Institutul European de Standardizare în Telecomunicații (ETSI) și OpenPEPPOL contribuie în mod semnificativ la acest proiect. e-SENS a demarat la 1 aprilie 2013 și semnarea acordului de grant cu Comisia Europeană înseamnă că proiectul poate fi în prezent lansat oficial.

Comisia acordă 13,7 milioane de euro pentru a sprijini e-SENS pe o perioadă de trei ani (reprezentând 50 % din bugetul de 27,4 milioane de euro), prin intermediul Programului de sprijin pentru politica privind tehnologia informației și comunicațiilor (ICT-PSP).

Proiectul e-SENS va analiza, de asemenea, posibilitățile de a asigura fiabilitatea pe termen lung a componentelor e-SENS și a altor servicii publice digitale transfrontaliere, pe baza rezultatelor unui studiu publicat recent). Începând din 2014, sprijinul UE ar putea proveni din infrastructurile de servicii digitale, parte a mecanismului „Conectarea Europei”, care a alocat până la un miliard de euro pe o perioadă de șapte ani pentru a sprijini platformele digitale care asigură în mod continuu servicii publice în Europa.

Pagini Utile

Bucuresti, 14.08.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.