free download 78 travel guides written by experts

Comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala Dacian Ciolos participa la RuralFest

Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală Dacian Cioloș va participa duminică, 14 septembrie, la RuralFest, evenimentul care aduce satul românesc în mijlocul Bucureștiului. Comisarul Cioloș va deschide evenimentul la orele 09.30 (zona centrală) și va susține scurte declarații de presă la orele 10.00 (cortul presei, langă zona centrală). Incepând cu orele 15.00, în cortul Comisiei Europene, comisarul Cioloș va purta un dialog cu fermierii și producătorii interesați de reforma politicii agricole comune.

La RuralFest Bucharest își dau întâlnire peste 150 de producători, meșteșugari, artizani și alți iubitori ai satului românesc. Evenimentul își propune să redescopere satul românesc, din Moldova și Transilvania, până în Oltenia, Dobrogea și Muntenia, cu gustul, tradițiile și poveștile fiecărei regiuni.

RuralFest include atracții pentru toate vârstele: o minifermă de animale, ateliere de meșteșuguri tradiționale, expoziții cu vânzare, demonstrații de gătit, o paradă a costumelor populare, dansuri folclorice, jocuri și concursuri cu premii. Sărbătoarea se va încheia în ritmuri de horă pe muzică de taraf.

"RuralFest este felul nostru de a mulțumi celor care au grijă de satul românesc, produc hrană sănătoasă și păstrează vii tradițiile din strămoși, îmbinând competitivitatea economică și responsabilitatea ecologică”, a declarat Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Evenimentul face parte din campania de comunicare a Comisiei Europene „Politica Agricolă Comună – Pentru rădăcini mai puternice”, campanie desfăşurată în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. RuralFest este organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, împreună cu partenerii săi în acest eveniment, în Șoseaua Kiseleff, între Piața Victoriei şi Str. Arh. Ion Mincu, duminică, 14 septembrie, în intervalul 9:00 – 19:00.

RuralFest va găzdui:

  • un târg pentru producători și artizani;
  • o microfermă de animale;
  • expoziții cu vânzare de produse tradiționale, naturale sau ecologice (pictură pe sticlă, produse meșteșugărești din răchită, ii și cămăși cu motive populare, țesături tradiționale, fotografii);
  • demonstrații meșteșugărești (construcție de bărci – în colțul dedicat Deltei Dunării , țesut sau broderie, obiecte tradiționale din lemn sau ceramică, sticlă sau fier);
  • standuri de informare și activități ale ambasadelor statelor membre UE în România, inclusiv dansuri tradiționale grecești și irlandeze;
  • jocuri, concursuri, program artistic (paradă a costumelor populare, scenete cu personaje tradiționale de basm, dansuri populare, o demonstrație de tulnice și o mare horă la finalul evenimentului);
  • ateliere pentru copii;
  • ateliere de gătit tradițional și slow food;
  • degustare de produse, cu sau fără vânzare (produse apicole și preparate alimentare – sarmale, prepelițe și gulaș la ceaun, borș și grătar de pește, poale-n brâu etc.).

Pagini Utile

  • Pagina de internet RuralFest

  • Evenimentele principale de la RuralFest

  • Programul comisarului european pentru agricultură și dezvoltare rurală Dacian Cioloș pdf - 340 KB [340 KB]

  • Programul activităților desfășurate de Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

  • Reforma Politicii Agricole Comune

Bucuresti, 11.09.2014
{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *