Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisarul european Corina Cretu incurajeaza autoritatile si fortele politice din Romania sa-si asume

Master Planul General de Transport

Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu s-a întâlnit, în data de 15 aprilie 2015, cu dl Ioan Rus, ministrul român al Transporturilor. Reuniunea a reprezentat o bună ocazie pentru a trece în revistă discuțiile în curs asupra Programului Operațional pentru Infrastructură Mare, un important pachet investițional de aproape 9,5 miliarde de euro urmând a fi utilizat pentru proiecte din domeniul transportului, mediului și energiei în România. Investițiile în cauză reprezintă peste 40% din totalul de 23 de miliarde de euro alocate României prin politica de coeziune pentru a stimula creșterea economică, crearea de locuri de muncă și investițiile.

Prin Programul Operațional pentru Infrastructură Mare se va realiza inclusiv implementarea Master Planului General de Transport, document ce constituie planul strategic de dezvoltare a acestui sector în anii ce vor urma. Având în vedere că transporturile reprezintă un domeniu cheie pentru creștere economică și competitivitate, Master Planul trebuie să evalueze necesitățile specifice din sector, să identifice conexiunile lipsă și blocajele și să stabilească indicatori clari și realiști pentru proiectele viitoare.

Comisarul Corina Creţu a declarat: "Doresc să felicit autoritățile române pentru pașii importanți făcuți în direcția finalizării Master Planului de Transport. Acesta reprezintă documentul strategic de acțiune pentru dezvoltarea viitoare a infrastructurii naționale de transport din România. Infrastructura dezvoltată eficient și durabil trebuie să fie o prioritate, dacă dorim să ne asigurăm că România este conectată la principalele coridoare de transport europene. Mai mult, aceasta va duce la evitarea unor costuri și sarcini suplimentare în viitor. Iată motivele pentru care investițiile trebuie să fie axate, mai mult decât în trecut, pe realizarea creșterii economice. Fac un apel la autoritățile române și la reprezentanții tuturor forțelor politice să-și asume acest Master Plan astfel încât proiectele majore de transport, care vor genera dezvoltarea țării, să poată fi implementate."

Master Planul General de Transport al României este aproape finalizat. Discuțiile recente între autoritățile române și Comisia Europeană s-au concentrat asupra criteriilor de selecție a proiectelor în funcție de viabilitatea lor economică, precum și din punct de vedere al posibilității de includere a lor în rețeaua principală TEN-T.

„Am speranța că autoritățile române vor face diligențele necesare pentru a pune în acord conținutul acestui document strategic cu ultimele detalii asupra cărora s-a ajuns la consens cu Comisia Europeană”, a precizat comisarul european.

În cadrul misiunii sale în România, comisarul european pentru politici regionale, d-na Corina Creţu, a vizitat șantierul "Autostrăzii Sebeș-Turda", un proiect care face parte din rețeaua principală TEN-T. După aprobarea proiectului, Comisia Europeană va aloca României aproximativ 150 de milioane de euro din Fondul de Coeziune pentru construcția infrastructurii de transport menționate. Autostrada Sebeș-Turda va face legătura între secțiunea Orăștie-Sibiu, parte deja în funcțiune a autostrăzii A1, cu secțiunea Gilău-Câmpia Turzii, parte a autostrăzii A3. Ea va reduce în mod considerabil timpii necesari pentru transportși va aduce, de asemenea, beneficii cetățenilor și comunităților din localitățile învecinate. Odată finalizată, autostrada Sebeș – Turda va avea o lungime totală de 70 km.

Pagini Utile

Bucuresti, 15.04.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.