Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisarul european Corina Crețu a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre absorbția fondurilor europene în România

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a avut vineri, 4 martie, o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, pentru a discuta, printre altele, despre relansarea absorbției fondurilor structurale și de investiții în Romania, despre flexibilizarea procedurilor privind accesul la fondurile de coeziune și dezvoltare strategică pentru România, precum și despre buna colaborare dintre Comisia Europeană și autoritățile din România.

Astfel, un punct important pe agenda vizitei a fost lansarea în premieră în România a proiectului „Regiuni mai puțin dezvoltate” pentru perioada de programare 2014-2020, o inițiativă care prezintă numeroase avantaje pentru România, precum susținerea autorităților locale și centrale în creșterea eficienței utilizării banilor publici și integrarea expertizei actorilor regionali în procesul de absorbție a fondurilor de coeziune.

Potrivit oficialului european, ”inițiativa vizează în mod special România, pentru că este prima dintre statele membre unde este implementat proiectul pilot, fiind prioritare regiunile de dezvoltare Nord-Est și Nord-Vest. În funcție de rezultatele inițiale, și alte regiuni din România, al căror PIB este mai mic de 50% din media UE: Sud, Sud-vest si Sud –Est, vor putea fi incluse pe viitor în acest program.”

Totodată, au existat discuții despre revizuirea mecanismelor de evaluare și relansarea absorbției fondurilor europene. Comisarul european Corina Crețu a precizat:
”La finalul anului 2015, România a atins un grad de absorbție a finanțării de circa 74% pentru intervalul 2007-2013. Două treimi din bugetul total de 347 de miliarde de euro alocat statelor membre, în această perioadă, prin Politica de coeziune, au fost destinate regiunilor mai puțin dezvoltate, al căror PIB pe cap de locuitor a fost mai mic de 75 % față de media UE.”

De asemenea, comisarul Corina Crețu a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre importanța finanțării proiectelor prioritare în domeniile Educației și Sănătății – în primul rând despre construcția și modernizarea unităților de învățământ și creșelor din mediul rural, precum și despre construcția celor trei spitale regionale la standarde europene în România.

Comisia Europeană pune la dispoziția României fonduri importante pentru dezvoltare, iar Administrația Prezidențială joacă un rol cheie, împreună cu Parlamentul și Guvernul României, pentru orientarea finanțărilor către proiecte inovatoare, menite să stimuleze creșterea competitivității economice și reducerea decalajelor de dezvoltare.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.