Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisarul Dalli a lansat cel de-al 4-lea premiu UE pentru jurnalism in domeniul sanatatii

John Dalli, comisarul european pentru sănătate și protecția consumatorilor, a lansat, pentru cel de-al patrulea an consecutiv, premiul pentru jurnalism în domeniul sănătății. Pentru șansa de a câștiga cele mai mari premii, jurnaliștii sunt invitați să prezinte articole privind:

* Una sau mai multe dintre temele campaniei Europa pentru pacienți. Acestea sunt produsele farmaceutice, asistența medicală transfrontalieră, bolile rare, forța de muncă din domeniul sănătății, siguranța pacienților,  donarea și transplantul de organe, cancerul, vaccinarea, utilizarea prudentă a antibioticelor, sănătatea mintală, boala Alzheimer și alte forme de demențe;
* Îmbătrânirea activă și în condiții bune de sănătate, în contextul Anului european al îmbătrânirii active și solidarității între generații 2012;
* Subiectul premiului special: renunțarea la fumat.

Comisarul Dalli a anunțat lansarea premiului în fața a peste 600 de factori politici de decizie, părți interesate și jurnaliști în domeniul sănătății cu ocazia unei conferințe privind rezultatele și perspectivele viitoare ale Programului UE în domeniul sănătății. Comisarul Dalli a declarat: „Lansez astăzi cel de-al patrulea premiu UE pentru jurnalism în domeniul sănătății, odată cu prezentarea realizărilor Programului UE în domeniul sănătății. Cred că programul a oferit cetățenilor o valoare adăugată UE clară prin promovarea sănătății și prevenirea bolilor, creșterea accesului la asistență medicală mai bună și mai sigură și protejarea cetățenilor împotriva amenințărilor transfrontaliere la adresa sănătății. Jurnaliștii în domeniul sănătății aduc aceste teme în centrul atenției. Prin relatarea experienței de zi cu zi a cetățenilor în materie de sănătate, ei transmit informații și sensibilizează cu privire la sănătate și la politica de sănătate. Văd comunicarea ca parte integrantă a acțiunilor noastre și jurnaliștii sunt cei mai buni aliați”.

Date privind sănătatea

La aceeași conferință s-a anunțat lansarea unui instrument util pentru date în domeniul sănătății– Heidi(Health in Europe: Information and Data Interface – Interfața de informații și date privind sănătatea în Europa) este un instrument internet de tip wiki care prezintă informații la nivelul UE privind starea de sănătate, determinanți, servicii de sănătate și mai multe alte subiecte. Prin abundența sa de date și indicatori în domeniul sănătății, care se pot defalca pe ani, țări și regiuni, Heidi Wiki poate avea o valoare enormă pentru factorii de decizie, cercetători, specialiști în domeniul sănătății și jurnaliști.

Programele UE în domeniul sănătății: trecut și viitor

Programele UE în domeniul sănătății au sprijinit și au realizat numeroase acțiuni și proiecte destinate să încurajeze integrarea inovării, o asistență medicală mai bună și mai sigură, promovarea sănătății și protecția împotriva bolilor și a amenințărilor transfrontaliere la adresa sănătății. Din 2008, programul în domeniul sănătății a finanțat proiecte în valoare de aproape 237 de milioane EUR în domenii precum sănătatea tinerilor, stiluri de viață sănătoase, cancer, boli rare, informații privind sănătatea și inegalități în materie de sănătate. Programul a adus o valoare adăugată substanțială pentru numeroase persoane și comunități de pe întreg teritoriul UE. Multe dintre aceste proiecte sunt prezentate drept exemple la conferință.

Programul curent în domeniul sănătății se desfășoară până la sfârșitul lui 2013. Noul program în domeniul sănătății face parte dintre prioritățile financiare ale UE pentru perioada 2014–2020 (cadrul financiar multianual al UE), care au fost anunțate de Comisia Europeană în iunie 2011. În cazul în care discuțiile din cadrul Consiliului de Miniștri și din Parlamentul European continuă în condiții bune, programul în domeniul sănătății ar trebui să fie adoptat până la sfârșitul anului 2012 și să demareze în 2014.

Premiul UE pentru jurnalism în domeniul sănătății: regulile

* Premiile care urmează să fie acordate sunt: 6 000 EUR pentru primul loc, 2 500 EUR pentru locul doi și 1 500 EUR pentru locul trei. 3 000 € se vor atribui câștigătorului premiului special din anul acesta;
* Participanții la concurs trebuie să fie resortisanți sau rezidenți ai unuia din cele 27 de state membre ale UE și să aibă cel puțin 18 ani;
* Fiecare participant poate trimite cel mult două articole, iar prezentările din partea echipelor sunt acceptate atât timp cât echipa nu depășește 5 persoane;
* Toate articolele trebuie să fie într-una din limbile oficiale ale UE și trebuie să fi fost publicate inițial fie în presa scrisă, fie în cea electronică;
* Lungimea maximă a articolului nu ar trebui să depășească 20 000 de caractere (inclusiv spațiile);
* Mai multe reguli și condiții, precum și informații cu privire la selectarea câștigătorilor, sunt disponibile pe pagina de internet consacrat acestui subiect.

Persoane de contact:
Frédéric Vincent (+32 2 298 71 66)
Aikaterini Apostola (+32 2 298 76 24)

Pagini Utile

* Pagina de internet a comisarului John Dalli:
//ec.europa.eu/commission_2010-2014/dalli/index_en.htm

Bucuresti, 08.05.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.