Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisarul Creţu în vizită oficială în Molenbeek, regiunea Bruxelles-Capitale: ”UE investeşte în viitor şi în convieţuire”

Comisia Europeana

Marţi, 6 iunie, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, va vizita mai multe proiecte susţinute prin politica de coeziune a Uniunii Europene, în Molenbeek, din regiunea belgiană Bruxelles-Capitale.

În cadrul campaniei #InvestEU, care promovează oportunităţile oferite de investiţiile UE, comisarul va vizita platforma Belle-vue, ce regrupează mai multe proiecte de incluziune socială şi de formare profesională, mai ales pentru tinerii localităţii respective – centrul de formare Hotel Bellvue, precum și centrul Molenbeek formation şi Art2Work.

Comisia Europeana
Corina Creţu va efectua această vizită alături de Rudi Vervoort, ministru-preşedinte al regiunii, Françoise Schepmans, primarul localităţii Molenbeek-Saint-Jean, Aboubakr Bensaihi, cantautor şi protagonist al filmului ”Black”, dar şi de Nel Vandevannet, directoare de programe pentru Belgia în cadrul “Médecins du Monde”, a cărei asociaţie a beneficiat de fonduri europene pentru construirea unui centru de asistenţă socială şi îngrijiri medicale pentru migranţi în localitatea vizitată (vezi comunicatul despre acest subiect).

Înaintea vizitei sale, comisarul european Corina Creţu a declarat: ”La Molenbeek, ca şi pretutindeni în Europa, Uniunea Europeană investeşte în viitor şi în convieţuire. Proiectele pe care le voi vizita demonstrează felul în care Europa se angajează în crearea de noi locuri de muncă, protecţia tinerilor, a categoriilor sociale marginalizate şi a tuturor celor care se simt excluşi, pentru a le oferi în acelaşi timp mijloace pentru a reuşi în viaţă.”

Mai multe informaţii despre această vizită de lucru şi despre investiţiile UE în domeniul dezvoltării durabile, mai ales în cadrul Agendei urbane a UE, dar şi despre utilizarea fondurilor europene în Belgia, sunt disponibile aici.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.