Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisarul Corina Crețu s-a întâlnit cu vicepremierul Graţiela Leocadia Gavrilescu

Comisia Europeana

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, l-a primit marți, 6 iunie, la Bruxelles pe vicepremierul României și ministrul mediului, dna Graţiela Leocadia Gavrilescu. Cei doi înalţi oficiali au discutat despre stadiul implementării politicii de coeziune în domeniul mediului din România.

Comisarul european a subliniat beneficiile aduse de aceste fonduri, ce au permis modernizarea instalaţiilor de apă şi canalizare în 287 de municipalităţi, o mai bună eficienţă energetică pentru peste 40.000 de apartamente şi închiderea a 299 gropi de gunoi ilegale.

Comisia Europeana
,,Fondurile politicii de coeziune joacă un rol esenţial în generarea investiţiilor şi a schimbărilor de care România are nevoie în domeniul protecţiei mediului. Dar pentru a putea continua să beneficieze de pe urma acestor fonduri este imperios ca România să asigure respectarea condiţionalităţilor ex-ante agreate cu Comisia Europeană,”, a declarat înaltul oficial european.

În cadrul discuţiilor a fost indicată ca esenţială îndeplinirea următoarelor două condiţionalităţi ex-ante:
• finalizarea Planului General Naţional al Deşeurilor, inclusiv a Programului de Prevenire a Generării Deşeurilor;
• adoptarea de măsuri pentru atingerea obiectivelor în materie de reciclare.

,,Am încredere în capacitatea autorităţilor române de a duce la bun sfârşit eforturile privind îndeplinirea acestor condiţionalităţi, cât şi începerea utilizării sistemelor de gestionare integrată a deşeurilor şi finalizarea a 10 proiecte eşalonate în cadrul perioadei 2014–2020. Comisia Europeană continuă să ofere sprijin şi se implică activ în coordonarea eforturilor în materie de deşeuri”, a mai indicat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.

Context

Condiţionalităţile ex-ante sunt factori predefiniţi ce au legătură directă şi un impact imediat asupra realizării eficiente a obiectivelor stabilite la nivelul unei priorităţi de investiţii. România a negociat cu Comisia Europeană şi a acceptat 36 de condiţionalităţi ex-ante, ce trebuiau îndeplinite până la 31 decembrie 2016.

România are o rată extrem de redusă a reciclării – 5%, cât şi o rată foarte ridicată de utilizare a gropilor de gunoi – 72%, față de media UE de 25,6%.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.