Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Colţul Verde din scoala mea”

– cel mai mare program naţional de colectare selectivă a deşeurilor, destinat institutiilor de invatamant preuniversitar –

Asociaţia RECOLAMP, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, demarează marţi, 27 septembrie 2011, cel mai mare program naţional şcolar de colectare selectivă a deşeurilor din România, denumit „Colţul Verde din şcoala mea”. Concursul durează pe toată perioada anului şcolar 2011-2012 şi este structurat în mai multe etape.

Evenimentul de lansare va avea loc marţi, 27 septembrie 2011, la Şcoala Generală nr. 70 din Bucureşti, începând cu ora 11:00, în prezenţa Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel FUNERIU şi a Ministrului Mediului şi Pădurilor, László BORBÉLY.

Competiţia este deschisă tuturor şcolilor şi liceelor din România, iar pentru înscriere doritorii trebuie să acceseze www.coltverde.ro, secţiunea „Concurs” şi să umărească instrucţiunile de înscriere. Scopul Programului naţional „Colţul Verde din şcoala mea” este de a promova obiective şi proiecte din domeniul educaţiei ecologice, precum şi îmbunătăţirea colectării selective a deşeurilor din unităţile de învăţământ preuniversitar. De asemenea, acest proiect se înscrie în eforturile de implementare a Legii 132/2010, privind obligativitatea instituţiilor publice de colecta selectiv deşeurile.

Prima Etapă (27 septembrie – 04 noiembrie 2011) constă în amenajarea, de către elevi, a unui Colţ Verde în şcoala participantă. Colţul Verde nu este nimic altceva, ca şi funcţionalitate de bază, decât un ansamblu de recipiente pentru depozitarea temporară a deşeurilor reciclabile. Odată îndeplinite criteriile de bază, creativitatea şi imaginaţia elevilor trebuie să iasă la suprafaţă şi să transforme Colţul Verde într-o manifestare artistică cu temă ecologică. De la desene, picturi, plante, fotografii şi afişe, până la figurine, colaje sau sculpturi, „Colţul Verde din şcoala mea” trebuie să exprime viziunea elevilor asupra importanţei protecţiei mediului şi a colectării selective a deşeurilor.

Etapa a doua reprezintă concursul de colectare selectivă a deşeurilor (10.11.2011 – 15.06.2012). În cea de-a doua Etapă vor fi premiate, periodic, instituţiile de învăţământ care colectează cele mai mari cantităţi de deşeuri, exprimate pe cap de elev. Mai multe detalii, regulamentul oficial, calendarul complet şi alte instrucţiuni de participare pot fi găsite pe site-ul www.coltverde.ro/concurs.

Bucuresti, 23.09.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.