Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Colegiul Nautic Roman investeste 200.000 Euro in programe de specializare pentru viitorii cadeti

din domeniul maritim

Tinerii absolvenţi români fac carieră ca ofiţeri de marină comercială şi câştigă salarii de peste 100.000 de dolari pe an, la companii de renume din străinătate. Colegiul Nautic Român anunţă o nouă sesiune de admitere, pe 21 decembrie 2013.

Colegiul Nautic Român, singura institutie românească de educaţie şi instruire în domeniul maritim offshore membră a IMCA – International Maritime Contractors Association1 si Nautical Institute London2, oferă pachete integrate de formare și specializare a ofițerilor de punte și a ofițerilor mecanici, care permit absolvenților să intre pe piaţa maritimă internaţională.

Colegiul Nautic Român a investit recent 200.000 Euro în noul Centru de Poziţionare Dinamică DP & Offshore, primul de acest gen din sud-estul UE, unde personalul navigant brevetat învaţă să folosească sisteme utilizate la bordul navelor care operează în domeniul offshore. Colegiul aduce pe piață o formulă nouă, mai eficientă și mai competitivă decât cea tradițională, care folosea modelul vechii flote românești. Programele Colegiului Nautic Român pentru ofițer de punte, respectiv ofițer mecanic sunt de tip ”vocațional” și însumează peste 2000 de ore fiecare, fiind orientate strict pe competențe profesionale, înlocuind excesul de teorie, cu scenarii pe simulator și comunicare în limba engleză maritimă. Prezența la cursuri este obligatorie, fiecare cadet al Colegiului Nautic Român având obligația de a parcurge o medie minimă de 100 de ore de simulator și peste 400 de ore de engleză maritimă.

”Primul salariu al unui ofițer de marină comercială se situeaza între 1500 și 2000 de dolari (USD) pe lună. O carieră în domeniul maritim este stabilă, creşte natural și oferă pe parcurs alternative de a avansa, fiind din aceste puncte de vedere o carieră de invidiat. Pe navele comerciale, profesiile de bază sunt cele de ofițer de punte, respectiv ofițer mecanic, cu perspectivă de avansare până la comandant, respectiv șef mecanic, într-un orizont de 7-8 ani. Așa cum indică statisticile recente din domeniu, la maturitatea profesiei, se ating salarii de cca. 100.000 USD pe an.” declară Conf. dr. Stelian Cojocaru, directorul Colegiului Nautic Român din Bucureşti.

În cadrul Colegiului Nautic Român s-au înmatriculat până acum 244 de cadeți iar numărul de cadre didactice este de peste 20. Dintre absolvenții colegiului, până în prezent 25% au susținut cu succes examenul de obținere a brevetului, jumătate dintre aceștia fiind deja pe mare, restul de 75% fiind în curs de finalizare a anului de practică ambarcată.

“Vârsta medie la admiterea în Colegiul Nautic Român este de 27,5 ani, majoritatea celor care se orientează către acest tip de programe fiind absolvenți ai unei facultăți care doresc o reconversie ori persoane care navighează deja pe funcții inferioare. Această medie de vârstă relevă faptul că o parte din tinerii absolvenți de liceu se orientează iniţial spre programe universitare, pentru ca ulterior să reconsidere această opțiune” spune Conf. dr. Stelian Cojocaru, directorul Colegiului Nautic Român din Bucureşti.

Baza de simulare a Colegiului Nautic Român este unică în România și include o punte de navigație tip ”Full Mission Bridge” pentru toate tipurile de nave comerciale. În plus, această punte integrează trei console de poziționare dinamică (DP) pentru navele care execută misiuni în industria offshore, precum și primul simulator virtual 3-D al compartimentului mașini, în pachetul de simulare fiind inclus și compartimentul mașini al unei nave de tip offshore ultramodernă.

Tot în premieră, Colegiul Nautic Român promovează produsul bancar ”Gaudeamus Nautic”, care oferă candidaților un suport financiar pentru achitarea taxelor de şcolarizare de până la 10.000 de euro, cu perioadă lungă de rambursare, de până la 10 ani şi o rată începând cu 25 de euro pe lună.

Pentru înscriere la noua sesiune de admitere puteţi accesa //colegiulnautic.ro/inscriere-line.

Mai multe detalii regăsiţi aici: //colegiulnautic.ro/o-noua-sesiune-de-admitere-pe-21-decembrie-2013.

Profitul cumulat al companiilor din industria offshore este de peste 150 miliarde de dolari anual, iar numărul persoanelor angajate în acest domeniu la nivel global este de peste 3500003.

1 IMCA este cea mai importantă reprezentanţă a industriei mondiale offshore, care reglementează activitatea a 950 de companii specializate din peste 60 de țări.
2 Nautical Institute este organizatia care reglementeaza standardele internationale de instruire a personalului ambarcat în domeniul poziționării dinamice.
3 sursa: //www.imca-int.com/news.

Bucuresti, 12.12.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.