Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Clujul – capitala europeana a cartii in aprilie

La mijlocul lunii aprilie, Caravana GAUDEAMUS revine în inima Ardealului cu o nouă ediţie a Târgului GAUDEAMUS Cluj-Napoca.

Evenimentul, organizat de Radio România – echipa GAUDEAMUS şi Radio Cluj – face parte în acest an din seria manifestărilor care aniversează 85 de ani de la prima transmisiune a postului public de radio şi 20 de ani de la inaugurarea Programului LECTURA, prin ediţia de debut a Târgului GAUDEAMUS Carte de Învăţătură.

Toţi cei care doresc să-şi îmbogăţească biblioteca, să răsfoiască în voie cele mai noi volume sau doar să se relaxeze într-un spaţiu dedicat lor, cititorilor pasionaţi, sunt aşteptaţi de miercuri, 17 aprilie, până duminică, 21 aprilie, în pavilionul ridicat în Piaţa Unirii.

Cea de a XIV-a ediţie a târgului se prefigurează deja drept una a recordurilor, cel puţin din punctul de vedere al statisticii preliminare; numărul mare al expozanţilor – aproape 90 – şi varietatea domeniilor de editare se vor reflecta în oferta generoasă pe care o vor prezenta publicului, atât prin numărul titlurilor care se vor regăsi în incintă cât şi prin tematica abordată. Volume în miniatură pentru cei care abia învaţă să le ţină în mână, lucrări ştiinţifice publicate de cele mai prestigioase edituri din lume, romane de vacanţă şi lucrări de spriritualitate, CD-uri cu poveşti şi muzică clasică îi aşteaptă pe vizitatorii de toate vârstele, la Târgul GAUDEAMUS Cluj-Napoca.

Din programul consistent de evenimente al ediţiei, menţionăm cu acest prilej doar câteva momente:
– joi, 18 aprilie, ora 11.00: lansarea volumului „Familia românească în comunism” de Luminiţa Dumănescu, publicat de Editura Presa Universitară Clujeană;
– joi, 18 aprilie, ora 13.00: Editura Renaşterea – lansarea cărţii: „Mai putem trăi frumos?” aparţinând ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului;
– vineri, 19 aprilie, ora 15.00, Finala zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, organizată de Radio România Cluj;
– sâmbătă, 20 aprilie, ora 12.00: lansarea volumului „Moartea la purtător. Stări şi cuvinte” de Irina Petraş, publicat la Editura Academiei de Studii Economice din Bucureşti;
– sâmbătă, 20 aprilie, ora 13.00: lansarea, de către Editura Eikon a volumului „Poveştile, viaţa şi moartea” de Vasile Sebastian Dâncu;
– sâmbătă, 20 aprilie, ora 15.00: premierea, de către Radio România, a Invitaţilor de nota 10 ai târgului: Olimpici internaţionali din judeţului Cluj şi judeţele limitrofe.

Ca şi la ediţiile precedente, vizitatorii târgului sunt invitaţi să participe la campania de donaţii Cărțile se întorc acasă şi să cedeze volumele care le prisosesc celor care şi le doresc, dar au din ce în ce mai greu acces la ele. În acest an, fondul de carte care va fi obţinut din donaţiile vizitatorilor şi ale expozanţilor la târg va avea ca destinaţii biblioteca Şcolii Gimnaziale din localitatea Borşa (judeţul Cluj) şi biblioteca Grupului Şcolar din oraşul Borşa (judeţul Maramureş).

Pentru informaţii suplimentare referitoare la ediţia 2013 a Târgului GAUDEAMUS Cluj-Napoca, vă rugăm să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS. Persoană de contact: Lucian Creţu (lucian@gaudeamus.ro).

Bucuresti, 09.04.2013

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.