Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Clinicile DENT ESTET intră în Rețeaua Solidarității MagicHELP

DENT ESTET Rețeaua Solidarității MagicHELP

Dr. Oana Taban: „Ne dorim de mult timp să facem parte din comunitatea Magic”

Grupul de clinici stomatologice DENT ESTET s-a alăturat proiectului MagicHELP, inițiat de Asociația Magic, pentru ca “Împreună să facem magie”.

DENT ESTET Rețeaua Solidarității MagicHELP

Comunitatea Magic se mărește, astfel, cu un nou MagicPARTNER – DENT ESTET 4 KIDS, prima clinică de medicină dentară din România şi Europa de Est dedicată exclusiv copiilor. Prin acest parteneriat, ne-am propus să lucrăm împreună pentru a avea un impact semnificativ în viețile copiilor cu boli grave și ale familiilor lor.

“Ne dorim de mult timp o colaborare cu Asociația Magic și suntem bucuroși că facem parte din această comunitate minunată. Implicarea socială este una dintre cele mai mari preocupări ale noastre, deoarece misiunea DENT ESTET a fost dintotdeauna să ofere acces la sănătate. Atunci când copilului tău i s-a pus un diagnostic grav, povara financiară crește exponențial, la fel și nivelul de stres, iar lista zilnică de priorități se schimbă dramatic. Dorința noastră este ca în astfel de momente să putem fi un sprijin pentru părinți și să ne asigurăm că sănătatea dentară a copiilor din comunitatea Magic nu mai reprezintă o problemă. Ne vom strădui ca împreună să aducem un zâmbet pe chipul copiilor“, spune Oana Taban, CEO și Fondator DENT ESTET.

“La Magic încercăm întotdeauna să punem la dispoziția familiilor servicii și produse de calitate. Le cunoaștem lupta și credem că merită tot ceea ce este mai bun pentru ca energia și eforturile lor să fie direcționate către sănătatea copilului, nu către grijile materiale. Ne bucură enorm parteneriatul cu DENT ESTET 4 KIDS pentru că știm că vor trata fiecare familie în parte cu grija și profesionalismul pe care îl merită. Avem încredere că zâmbetele lor vor fi pe mâini bune.”, spune Jeanina Zgîrie, responsabil comunicare Asociația Magic.

Un parteneriat pentru zâmbete sănătoase

În cadrul parteneriatului, medicii DENT ESTET 4 KIDS, pregătiți special pentru a lucra cu copiii care au nevoie de mai mult timp pentru a se acomoda cu dentistul, vor oferi consultații stomatologice complexe și tratamente dentare de specialitate.

Astfel, accesând aplicația MagicHELP creată de Asociația Magic în 2019, beneficiarii programului pot opta pentru tratamente de profilaxie (detartraj, fluorizare), endodontice (tratamente de canal), parodontale și ortodontice. Serviciile de stomatologie, ortodonție și de radiologie dentară digitală sunt disponibile în clinicile DENT ESTET 4 KIDS din București și Sibiu.

MagicHELP este prima platformă care ajută familiile cu copii bolnavi cronic și grav să beneficieze de servicii și produse gratuite sau cu reduceri speciale. Prin aplicația mobilă dedicată, aceștia sunt conectați cu întreaga comunitate care dorește să ofere ajutor – de la companii partenere (MagicPARTNER), la persoane care contribuie la bunul mers al proiectului (MagicHELPER). Toate cele trei categorii se pot înscrie pe www.magichelp.ro.

Mecanismul de funcționare a aplicației este explicat pe pagina oficială https://www.magichelp.ro.

În acest moment, sunt disponibile prin intermediul aplicației peste 5000 de produse și servicii gratuite de care se bucură 2500 de beneficiari.

„Familiile care au un copil grav bolnav redirecționează cea mai mare parte a veniturilor către terapiile și tratamentul copilului suferind. Impactul financiar este enorm, iar experiența Magic de peste șapte ani ne-a arătat că veniturile familiei scad, pentru că unul dintre părinți devine îngrijitorul copilului, în timp ce cheltuielile cresc cu până la 80%. Inevitabil, nevoile părinților și ale celorlalți frați sunt neglijate. Ne-am dorit un proiect de care să se poată bucura întreaga familie, pentru că ea reprezintă sistemul de sprijin al copilul bolnav. De aceea, prin aplicația MagicHELP atât părinții, cât și frații pot beneficia de servicii și produse gratuite în rețeaua de parteneri din toată țara. Ne bucurăm enorm că am găsit aceeași grijă pentru sănătatea și bunăstarea familiilor din comunitatea Magic la DENT ESTET.”, spune Jeanina Zgîrie, coordonator comunicare Asociația Magic.

„Împreună creștem zâmbete MARI”

DENT ESTET 4 KIDS este prima clinică de medicină dentară din România şi Europa de Est dedicată exclusiv copiilor. Personalizată și adaptată dorințelor și nevoilor copiilor de toate vârstele, de la jucării și decoruri, până la tehnici de tratament și medici stomatologi pediatri certificați în Europa și SUA, vizita în clinicile DE4KIDS este o adevărată experiență pentru copii. În plus, DENT ESTET 4 KIDS oferă soluții pentru tratarea copiilor anxioși, prin prezența permanentă a unui psiholog în fiecare clinică, dar și prin oferirea de servicii de anestezie generală asistată ATI.

“Cea mai mare bucurie pentru mine o reprezintă faptul că prin activitatea mea profesională pot să ajut. Prin intermediul DENT ESTET și DENT ESTET 4 KIDS îmi doresc să contribuim activ la dezvoltarea sănătoasă a noilor generații. Parteneriatul cu Asociația Magic nu este primul pentru noi, dar este unul pe care ni l-am dorit, deoarece considerăm că este de datoria noastră să găsim soluțiile prin care putem schimba în bine societatea și comunitățile în care suntem prezenți. Astfel, din anul 2008, am integrat toate acțiunile dedicate comunității sub umbrela programului de responsabilitate socială „Împreună creștem zâmbete MARI”, care a devenit și sloganul diviziei de stomatologie pediatrică“, mai spune Oana Taban.

Proiectul va avea și o componentă educațională, care își propune să aducă părinților și copiilor informații importante legate de igiena orală, dar și să dezvolte o atitudine pozitivă față de vizitele la medic – fie că este vorba despre cele periodice, preventive, ori despre cele pentru tratarea diferitelor afecțiuni cu care se confruntă copiii.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.