metalshow

Cisco lansează SecureX, cea mai extinsă platformă de securitate în cloud

  • Cisco SecureX, cea mai extinsă platformă de securitate în cloud, va fi disponibilă la nivel global din 30 iunie 2020
  • Numărul de oameni care lucrează de la distanță este în continuă creștere, iar specialiștii CISO pot utiliza SecureX pentru a obține o vizibilitate completă la nivelul produselor de securitate Cisco, pot automatiza fluxurile de lucru și elimina rapid amenințările de securitate
  • Noile îmbunătățiri și integrări oferă protecție suplimentară angajaților care lucrează de la distanță și vizează principalul vector de atac, e-mailul

Cisco (NASDAQ: CSCO), lider în soluții de securitate enterprise, lansează platforma integrată Cisco SecureX, cea mai extinsă platformă de securitate în cloud, inclusă în toate produsele Cisco Security, pentru a simplifica și îmbunătăți modul în care clienții gestionează securitatea. Platforma este disponibilă la nivel global din 30 iunie 2020.

Cisco logo

SecureX ajută companiile să gestioneze numărul tot mai mare de provocări de securitate, în contextul accelerării transformărilor digitale și al creșterii numărului de angajați care lucrează de la distanță. Misiunea Cisco este de a asigura conectarea și securitatea clienților care lucrează de oriunde, de pe orice dispozitiv și de a unifica și optimiza portofoliul de securitate.

Gestionarea securității unei organizații este un proces complex – de la a ține pasul cu noile procese de business, monitorizarea amenințărilor de securitate și până la navigarea într-o piață extinsă de furnizori. Conform studiului Cisco CIO Perspectives 2020, realizat la nivel global în rândul a 1.300 de CIO, principalele două provocări cu care se confruntă CIO sunt securitatea și complexitatea.

Mai mult de două treimi din CIO au declarat că au un volum foarte mare de lucru. O modalitate prin care specialiștii în securitate combat această complexitate este consolidarea la nivel de furnizori. Conform celui mai recent raport Cisco 2020 CISO Benchmark Report, atunci când se confruntă cu un atac cibernetic organizațiile care au echipamente și tehnologii de la mai mulți furnizori de securitate înregistrează perioade mai lungi de nefuncționare, costuri mai mari și mai multe breșe de securitate.

Pentru a răspunde provocărilor actuale și viitoare de securitate, SecureX conectează portofoliul extins și integrat de soluții de securitate al Cisco cu întreaga infrastructură de securitate a clienților, pentru o experiență uniformă și simplificată. Oferă vizibilitate completă, automatizare și securitate sporită la nivel de rețea, terminale, cloud și aplicații. Utilizând SecureX, toți clienții noi și existenți vor beneficia de aceste capabilități, fără costuri suplimentare:

  • Vizibilitate completă – SecureX furnizează indicatori operaționali și despre amenințări la nivel de rețea, terminale, cloud și aplicații. Cu ajutorul funcției ribbon a SecureX, platforma este integrată în fiecare tehnologie Cisco Security, astfel încât clienții să poată accesa fără probleme funcționalitățile platformei la nivelul tuturor produselor.
  • Automatizare, pentru a crește eficiența operațională – Clienții pot automatiza fluxurile de lucru atât la nivelul produselor Cisco Security, cât și al celor de la terți, astfel încât să se poată concentra pe sarcini mai importante. SecureX poate economisi ore de muncă manuală, automatizând procesul de căutare activă de vulnerabilități (threat hunting), pe baza informațiilor despre amenințări de la Cisco Talos și alte surse de informații.
  • Securitate consolidată – SecureX permite experților în securitate să identifice rapid țintele vizate și să remedieze problemele în câteva minute corelând datele provenite de la surse de informații multiple și datele de telemetrie din rețea, terminale, e-mail, cloud și produse third-party.

Feedback-ul primit de la clienți la anunțul SecureX:

  • „Abordarea SecureX reprezintă viitorul în materie de securitate la Mohawk Industries, a declarat Michael Degroote, consultant în infrastructură la Mohawk Industries. „Acest sistem va simplifica procesele, le va face mai rapide și vom avea o vizibilitate mai mare ca niciodată. Automatizarea și playbook-urile personalizate văzute la SecureX vor face diferența într-un mediu zero-trust și vor îmbunătăți securitatea companiei noastre. Așteptăm cu nerăbdare SecureX ”.
  • „Securitatea rețelei și o platforma colaborativă sunt esențiale atunci când toate echipele pot colabora pentru rezolvarea unei probleme. Ești cel mai vulnerabil atunci când ai silozuri ”, a spus Collin John, Global Security Manager la Alvarez și Marsal. „Această platformă oferă vizibilitate unificată și valorifică procesele DevOps, SecOps și chiar infrastructura.”
  • „Clienții noștri au început un proces de consolidare al numărului furnizorilor de securitate cu care lucrează și doresc soluții simple de gestionat și de integrat cu soluțiile de securitate existente. Cisco a construit un portofoliu larg și solid de soluții de securitate, iar cu Cisco SecureX ne este mai ușor să demonstrăm cât de important este ca mai multe produse să lucreze împreună”, a declarat Bob Cagnazzi, CEO la Presidio. „Suntem încântați de oportunitatea ce se creează astfel pentru Presidio, de a adăuga servicii peste platforma SecureX și de a îmbunătăți experiența clienților noștri.”

„Cu SecureX am vrut să reimaginăm modul în care clienții noștri înțeleg securitatea, făcând-o simplă și automatizată”, a spus Gee Rittenhouse, SVP și GM al Cisco Security Business Group. „Știam că acest lucru va transforma industria, dar niciodată n-am fi prezis importanța acesteia pentru profesioniștii de securitate și IT în acest moment. În această lume nouă și dinamică, clienții au nevoie de o platformă de securitate care să poată proteja angajații oriunde lucrează și să facă față provocărilor prezente și viitoare.”

Pe lângă experiența simplificată pe care o aduce SecureX, Cisco Security a anunțat noi îmbunătățiri și integrări pentru securizarea angajaților care lucrează de la distanță, inclusiv:

  • Protecție îmbunătățită pentru utilizatori și dispozitive, datorită integrării dintre securitatea terminalelor și MFA (autentificare multi-factor).
  • Clienții pot utiliza email-ul în cloud cu mai multă încredere. Cloud Mailbox Defense pentru Office365 oferă o vizibilitate completă la nivelul e-mail-urilor (mesaje de intrare, de ieșire și interne) oferind o mai bună protecție împotriva amenințărilor e-mail, precum phishing, ransomware, spoofing și spam.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *